În capitală, lucrările la linia 5 de tramvai, în lungime de 4,3 km, demarate în luna februarie, au ajuns la un stadiu de execuție de 75%.
Primarul general Nicușor Dan, care a inspectat astăzi şantierul, s-a declarat încrezător că termenul contractual de 12 luni va fi respectat și a adăugat că în această fază a proiectului se înregistrează cele mai mari cheltuieli, astfel că doar până la sfârșitul anului mai este nevoie de încă 60 de milioane de lei.
Nicușor Dan: Suntem în grafic în momentul de față. Știți că au fost niște întârzieri date de faptul că noi nu am putut să plătim, cred că două luni au fost, dar suntem optimiști că vom termina în terenul de 12 luni, care este în contract. Am dat drumul la lucrări pe această linie și după aceea pe o linie care este pe strada Teclu, mult mai mică decât asta; acolo, lucrările sunt la 60% și, de asemenea, sunt în grafic.
Pe celelalte loturi toate sunt atribuite, numai că nu avem banii. De asta este important referendumul de duminică, pentru că e vorba de capacitatea Primăriei Capitalei de a putea să investească în mare infrastructură astfel încât să ducem oamenii cât mai mult în mijloace de transport în comun, care să îi și ajute să ajungă mai repede și să mai lăsăm mașina, și în felul ăsta să depoluăm orașul.
Realizator: Potrivit redactorului RRA Alex Buzică, bugetul Primăriei capitalei pe acest an a fost semnificat mai mic comparativ cu cel din 2023, ceea ce a afectat ritmul unor proiecte în curs./cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 noiembrie