Realizator: Gabriela Mitrovici – NATO salută eforturile continue ale României şi contribuţia sa semnificativă la întărirea Alianţei şi a securităţii euroatlantice. Secretarul general Mark Rutte l-a primit azi, la sediul NATO de la Bruxelles, pe premierul Marcel Ciolacu. Acesta a subliniat, între altele, necesitatea ca Marea Neagră să fie reflectată cât mai bine pe agenda Alianţei. Trimisul RRA, Petruţa Obrejan, vine cu o sinteză a discuţiilor.
Reporter: NATO și relația transatlantică, Statele Unite și Uniunea Europeană sunt pilonii pe care România se bazează atunci când este vorba de securitatea și apărarea sa, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu secretarului general al Alianței, Mark Rutte, precizând că este de acord cu acesta când spune că nicio țară nu poate răspunde de una singură amenințărilor de securitate și că este nevoie de unitate. Premierul i-a solicitat secretarului general să sprijine suplimentarea și întărirea prezenței militare aliate la Marea Neagră, demers văzut ca indispensabil pentru descurajarea credibilă a amenințărilor rusești.
Marcel Ciolacu: În cursul acestei săptămâni vom semna cu partea americană scrisoarea de acceptare pentru programul de achiziționare a 32 de avioane F-35 din ultima generație. Vom continua să investim sume importante în modernizarea armatei, pentru că vrem ca România să probeze prin fapte concrete că este un aliat de încredere și un furnizor de securitate.
Reporter: România aduce o întărire a flancului estic, a investit peste 2,5% din PIB în apărare și găzduiește un grup de luptă multinațional NATO, contribuind, totodată, la misiunea Alianței din Irak și Kosovo, a precizat secretarul general al Alianței, Mark Rutte. El a condamnat, totodată, încălcările spațiului aerian NATO de către dronele și rachetele rusești.
Mark Rutte: Este inacceptabil ca dronele să ajungă despre spațiului României. Aliații furnizează acum avioane de vânătoare de generația a cincea. Suntem gata să furnizăm și să protejăm fiecare aliat.
Realizator: Tot astăzi, la Bruxelles, şeful executivului român are programate mai multe întrevederi cu lideri ai Uniunii Europene./geftene/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (18 noiembrie, ora 18:09)