EVENIMENTE INTERNE
– Alegeri prezidențiale – primul tur de scrutin
* Alegerile prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. În ziua alegerilor, de la ora 7:00, românii sunt chemaţi la urne să-şi aleagă preşedintele. Votarea se încheie la ora 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află încă la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de a alege până cel mult la ora 23:59
* Programul de vot al politicienilor:
- Preşedintele Klaus Iohannis își exprimă dreptul de vot la ora 10:00, la Liceul ‘Jean Monnet’
- Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, votează la ora 10:00, la Şcoala Gimnazială nr. 28 – Parcul Circului
- Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, votează la ora 10:00, la Liceul Traian, str. Luigi Galvani nr. 20
‣ Politicieni din partea PSD:
- Jud. Alba: Victor Negrescu, europarlamentar, votează la ora 9:00, Str. Viilor nr. 28, Sebeş
- Bacău: Dragoş Benea, europarlamentar, votează la ora 8:00, la Şcoala generală nr. 9 cartier Gherăieşti, Calea Moldovei nr. 136
- Bistriţa: Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării votează la ora 9:15, la Şcoala Gimnazială nr. 1, Bd. Independenţei nr. 46, corp A
- Bistriţa: Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor votează la ora 13:30, la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa
- Bistriţa: Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării votează la ora 9:15, la Şcoala Gimnazială nr. 1, Bd. Independenţei nr. 46, corp A
- Brașov: Marius Dunca, preşedinte PSD Braşov, votează la ora 9:00, la Şcoala nr. 20, cartierul Valea Cetăţii
- Cluj-Napoca: Vasile Dîncu, preşedinte PSD Cluj, votează la ora 10:00, la Grădiniţa ‘Lumea Copiilor’, Str. Septimiu Albini nr. 53
- Craiova: Claudiu Manda, europarlamentar, votează la ora 11:00, la Grădiniţa cu Program Prelungit ‘Petrache Poenaru’, str. Vasile Alecsandri nr. 87
- Craiova: Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene votează la ora 11:00, la Liceul Tehnologic ‘Costin D. Neniţescu’ Craiova, str. Paşcani nr. 9
- Jud. Hunedoara: Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse votează la ora 10:00, la Liceul Teoretic ‘Avram Iancu’, str. Liceului nr. 18, Brad
- Jud. Mureș: Dumitriţa Gliga, deputat, votează la ora 12:00, la Grădiniţa cu program normal nr. 3, str. Mihai Viteazul nr. 85, Reghin
- Ploiești: Ştefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului votează la ora 10:00, la Şcoala nr. 10
- Slatina: Florin Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale votează la ora 11:00, la Colegiul Naţional ‘Radu Greceanu’, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 8
- Slobozia: Marian Neacşu, viceprim-ministru votează la ora 10:00, la Liceul de Arte ‘Ionel Perlea’, str. Mihail Eminescu nr. 3, Ialomiţa
- Zlatna: Corneliu Mureşan, preşedintele PSD Alba, votează la ora 13:30, la Liceul ‘Corneliu Medrea’, Str. Tudor Vladimirescu nr. 14
* Politicieni din partea PNL:
- Comuna Băiculești, jud. Argeș: Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, votează la ora 9:00 – Căminul cultural din satul Valea lui Enache, comuna Băiculeşti
- Bistrița: Robert Sighiartău, deputat, votează la ora 7:30 – Colegiul Naţional ‘Liviu Rebreanu’
- Cluj-Napoca: Daniel Buda, europarlamentar votează la ora 10:50 – Creşa ‘Castelul Fermecat’, Str. Septimiu Albini Nr. 91
- Focşani: Dragoş Ciobotaru, preşedinte PNL Vrancea votează la ora 13:00 – Şcoala nr. 2
- Focșani: Raluca Ioan, senator, votează la ora 12:30 – Şcoala nr. 9
- Focşani: Adrian Creţu, preşedinte PNL Focşani votează la ora 14:00 – Colegiul ‘Unirea’
- Giurgiu: Dan Motreanu, europarlamentar votează la ora 9:00 – Şcoala gimnazială Săbăreni
- Râmnicu Vâlcea: Ligia Deca, ministrul Educaţiei votează la ora 10:00, la Şcoala ‘Take Ionescu’, Calea lui Traian nr.128
- Sibiu: Raluca Turcan, ministrul Culturii, preşedintele PNL Sibiu votează la ora 11:00, la Colegiul Naţional ‘Octavian Goga’, str. Bastionului nr. 7
- Slatina: Gigel Ştirbu, deputat votează la ora 9:00 – Şcoala ‘George Poboran’
- Târgu-Mureș: Ciprian Dobre, preşedintele PNL Mureş votează la ora 8:00 – Colegiul Naţional ‘Unirea’
- Zalău: Lucian Bode, deputat, votează la ora 7:00 – Colegiul Naţional ‘Silvania’
* Politicieni din partea USR:
- Dan Barna, europarlamentar votează la ora 10:30 – Secţia de votare nr. 33, bd. Mărăşti nr. 59
- Sibiu: Ruxandra Cibu Deaconu, preşedintele filiale judeţene USR Sibiu votează la ora 11:30 – Şcoala I. L. Caragiale
- Sibiu: Adrian Echert, preşedintele organizaţiei municipale USR Sibiu votează la ora 12:00 – Şcoala nr. 10
* Politicieni din partea UDMR:
- Chichiş, jud. Covasna: Antal Arpad votează la ora 11:30 – Căminul Cultural, nr. 103
- Miercurea Ciuc: Korodi Attila votează la ora 11:15 – Sediul Asociaţiei Csiksomlyo, str. Szek nr. 123
- Oradea: Biro Rozalia votează la ora 12:00 – Liceul Ortodox Roman Ciorogariu, str. Republicii nr. 48
- Podgoria, Oradea: Cseke Attila votează la ora 8:15 – Secţia de votare nr. 42
- Sâncrăieni, jud. Harghita: Tanczos Barna votează la ora 8:30 – Şcoala Generală ‘Vitos Mozes’, str. Bisericii nr. 604
* Autorităţi locale la vot:
- Bistriţa: Radu Moldovan, preşedinte CJ Bistriţa-Năsăud votează la ora 12:30 – Liceul cu Program Sportiv, str. Calea Moldovei nr. 18
- Bistriţa: Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistriţa votează la ora 14:00 – Colegiul Tehnic Infoel
- Buzău: Constantin Toma, primarul municipiului Buzău votează la ora 8:00 – Liceul de arte ‘Margareta Sterian’, str. Bucegi nr. 6
- Buzău: Lucian Romaşcanu, preşedinte CJ Buzău votează la ora 8:30 – Colegiul Naţional Pedagogic ‘Spiru Haret’, str. Spiru Haret nr. 6A
- Cluj-Napoca: Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca votează la ora 10:00 – Liceul de Informatică – fosta Şcoală 10
- Cluj-Napoca: Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj votează la ora 10:30 – Grădiniţa ‘Poieniţa’, Str. Alverna, Nr. 63
- Craiova: Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova votează la ora 11:00 – Grădiniţa cu Program Prelungit ‘Petrache Poenaru’, str. Vasile Alecsandri nr. 87
- Oradea: Ilie Bolojan, preşedinte CJ Bihor votează la ora 9:00 – Colegiul Naţional ‘Emanuil Gojdu’, Oradea
- Păuliș: Laurenţiu Nistor, preşedinte CJ Hunedoara votează la ora 8:00 – satul Păuliş
- Satu Mare: Kereskenyi Gabor, primarul municipiului Satu Mare votează la ora 9:00 – Grădiniţa nr. 15, bd. Unirii nr. 9, Satu Mare
- Satu Mare: Pataki Csaba, preşedinte CJ Satu Mare votează la ora 10:00 – Şcoala Gimnazială ‘Dr. Vasile Lucaciu’, str. Rodnei nr. 64
- Sibiu: Daniela Cîmpean, preşedinte CJ Sibiu votează la ora 14:00 – Şcoala Gimnazială Nr. 1, str. Haţegului nr. 8
- Slatina: Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina votează la ora 9:00 – Şcoala George Poboran, str. Prelungirea Tunari, nr. 4
- Jud. Suceava: George Şoldan, preşedinte CJ Suceava votează la ora 9:00 – Liceul Tehnologic ‘Ştefan cel Mare’, Cajvana
- Târgovişte: Corneliu Ştefan, preşedinte CJ Dâmboviţa votează la ora 10:00 – Liceul Teoretic ‘Petru Cercel’, str. Locotenent Pârvan Popescu nr. 94
- Tg. Mureş: Ovidiu Butuc, prefectul judeţului Mureş votează la ora 8:30 – Liceul Tehnologic ‘Ion Vlasiu’
- Timişoara: Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş votează la ora 11:00 – Şcoala generală nr. 30, str. Aştrilor 13
* Sibiu: Europarlamentaru Nicu Ştefănuţă votează la ora 11:00 – Secţia 54, Calea Poplăcii
* Programul de vot al candidaților la președinție:
- Candidatul la funcţia de preşedinte al României din partea Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, își exprimă dreptul de vot la ora 9:00, la Şcoala Gimnazială nr. 192, Str. Munteniei nr. 32
- Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Ana Birchall voteaza la ora 10:00, la Şcoala Generală ‘Titu Maiorescu’, Calea Dorobanţilor nr. 163
- Candidatul la funcţia de preşedinte al României din partea Partidului Liga Acţiunii Naţionale, Silviu Predoiu votează la ora 10:00, la Şcoala Generală nr. 128, Str. Ion Creangă nr. 6
- Candidatul la funcţia de preşedinte al României din partea Uniunii Salvaţi România Elena Lasconi își exprimă dreptul de vot la ora 10:30, la Secţia 426 de la Colegiul Tehnic ‘Mihai Bravu’, Şos. Mihai Bravu nr. 428
- Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României, Mircea Geoană votează la ora 10:30, la Colegiul Naţional ‘I. L. Caragiale’
- Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României, Cristian Diaconescu votează la ora 11:00, la Liceul ‘Dimitrie Cantemir’
- Preşedintele AUR, George Simion, îşi însoţeşte soţia, pe Ilinca Simion, la Colegiul Naţional ‘Gheorghe Lazăr’ din Bucureşti, acolo unde aceasta îşi va exprima intenţia de vot – ora 12:30
- Balotești, jud. Ilfov: Candidatul la funcţia de preşedinte al României din partea Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, votează la ora 8:00, la Grădiniţa nr. 3, sat Dumbrăveni, comuna Baloteşti, judeţul Ilfov; declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook a PNL
- Dobroeşti, jud. Ilfiov: Candidatul la funcţia de preşedinte al României din partea Forţa Dreptei, care s-a retras din competiţia electorală, Ludovic Orban, votează la ora 8:00, la Şcoala Gimnazială nr. 1
- Jud. Harghita: Candidatul UDMR la prezidenţiale, Kelemen Hunor votează la ora 10:00, la Primăria comunei Cârţa
* Cluj-Napoca: Candidatul UDMR la prezidenţiale, Kelemen Hunor, susţine o declaraţie de presă – ora 20:00, la centrul electoral al UDMR, Klausen Pubhouse, Str. Georges Clemenceau nr. 1
* Programul raportărilor de prezenţă la urne, comunicate de Biroul Electoral Central
- ora 9:30 – pentru ora 9,00
- ora 15:30 – pentru ora 15:00
- ora 21:30 – pentru ora 21:00 (închiderea urnelor)
- prezenţă în timp real pe site-ul AEP, la adresa https://prezenta.roaep.ro
* A treia zi de vot în Diaspora
- prezenţă la urne – raportări AEP în timp real, la adresa https://prezenta.roaep.ro
– Referendum local în municipiul Bucureşti privind distribuţia taxelor locale, autorizaţii de construire şi consumul de droguri în şcoli
- În ziua votării – 24 noiembrie, ora 6:00 – Verificarea urnelor, a listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor. Consemnarea, în procesele-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, a numărului buletinelor de vot primite şi a numărului buletinelor de vot lipsă, pe măsura deschiderii pachetelor sigilate, aplicarea ştampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea; închiderea şi sigilarea urnelor prin aplicarea ştampilei de control
- orele 7:00 – 21:00 – Desfășurarea procesului de vot. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile prevăzute de Art. 46 alin (2) şi (3) din Legea nr. 370/ 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot vota până cel mult la ora 23:59
* Programul de vot al primarilor la referendum:
- Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan votează la ora 9:30, la Şcoala Gimnazială ‘Luceafărul’, Str. Doina nr. 1
- Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă votează la ora 12:00, la Şcoala Gimnazială ‘Maria Rosetti’, Str. Giuseppe Garibaldi nr. 3
- Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă votează la ora 9:00, la Şcoala nr. 116, Str. Gura Ialomiţei nr. 20
- Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă votează la ora 9:30, la Colegiul Naţional ‘Octav Onicescu’, Str. Trivale nr. 29
- Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu votează la ora 10:00, la Şcoala nr. 279
Electoral
* Conferinţe de presă ale Ministerului Afacerilor Interne privind procesul electoral – orele 8:00, 11:00, 14:00, 17:00 și 20:00
* În premieră, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică au realizat un program prin care cetăţenii vor putea urmări rezultatele scrutinului în timp real. A fost dezvoltată o nouă funcţionalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie, ‘în conformitate cu cerinţele operaţionale ale Autorităţii Electorale Permanente şi prevăzute în Decizia BEC nr. 151D din 14.11.2024’. Toţi cei interesaţi vor putea urmări centralizarea voturilor şi o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parţiale şi finale, după închiderea secţiilor de votare. Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obţinute de către candidaţi, pe măsură ce preşedintele şi membrii secţiilor de votare transmit digital procesele verbale cu voturile exprimate. Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afişarea rezultatelor: în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre. De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezenţa alegătorilor în secţiile de votare, fotografiile proceselor verbale şi alte date de transparenţă. Cele două site-uri – prezenta.roaep.ro şi voting.roaep.ro – vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării
* Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional, pe 24 noiembrie, la primul tur de scrutin, şi pe 8 decembrie, la cel de-al doilea tur al prezidenţialelor. Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării date de BEC, în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare. Au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile pentru preşedintele României:
- Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS
- Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
- The Center for International Reserch and Analyses
- ARA Public Opinion SRL
* Expert Forum, organizaţie membră a Coaliţiei Vot Corect, organizează un centru de informare şi asistenţă electorală pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experţi electorali şi jurişti vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării şi vor oferi asistenţă pentru sesizarea neregulilor. Cei interesaţi pot suna la numerele de telefon 0800 460 002 – gratuit în România sau 0318.222.800 – tarif normal pentru străinătate. Call Center-ul va fi activ şi duminică, 24 noiembrie, (7:00-22:00). Alegătorii care au nevoie de informaţii legate de procesul electoral pot accesa platforma www.votcorect.ro
* În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spaţiu fizic dedicat monitorizării şi înţelegerii alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. ‘Elections Hub’ va funcţiona în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie, la Amzei Creative Corner (Str. Amzei nr. 13), oferind publicului ocazia unică de a vedea în acţiune soluţiile digitale care fac democraţia mai transparentă şi mai eficientă. Astfel, pe lângă pagina dedicată ecosistemului de alegeri, Code for Romania adaugă portofoliului său de soluţii digitale şi o binevenită prezenţă fizică, un loc de întâlnire în care oamenii vor putea socializa şi schimba idei valoroase. Creat în parteneriat cu The Institute şi cu sprijinul Primăriei Sectorului 1, acest hub devine un loc de întâlnire între tehnologie, civism şi democraţie. Aici, cetăţenii, jurnaliştii şi specialiştii vor putea explora ecosistemul digital dezvoltat de Code for Romania: Monitorizare Vot, Atent la Vot, Vot Diaspora şi Rezultate Vot – soluţii care facilitează un proces electoral corect, transparent şi accesibil pentru toţi
– Cultură
* Între 24 noiembrie şi 14 decembrie, Teatrul Apropo pune reflectorul pe premierele anului 2024 şi invită publicul la o infuzie de prospeţime: 10 spectacole, cele mai noi producţii ale teatrului, care au avut premiera anul acesta, se văd în primitoarea sală de spectacole din cartierul Pipera. Comedii, teatru contemporan, teatru social documentar, teatru pentru tineri (ce tratează, cu umor sau chiar cu instrumente şi soft-uri folosite de tineri şi replicând universul lor, subiecte care îi frământă – bacalaureatul, dependenţa de tehnologie), toate se văd şi, unele dintre ele, se şi discută cu echipele artistice, în următoarele 3 săptămâni, la Teatrul Apropo. Din program:
- 24 noiembrie, ora 19:00 – ‘Ruşii nu zâmbesc’ de Ioana Dajbog. Cu: Georgiana Cristurean, Radu Fărcane /George Olar, Leonard Chionac. Regia: Diana Mihalascu
* Fundaţia Vouă organizează lansarea celui de-al doilea volum al romanului „Paşi prin viaţă”, scris de jurnalista Marina Bădulescu și apărut la editura Vester, sub egida Fundaţiei Vouă
* Bârlad: Muzeul ‘Vasile Pârvan’ Bârlad invită publicul la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediţia a 10-a.
KineDok este un program unic în Europa, desfăşurându-se concomitent în 6 ţari partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociaţia One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Duminică, 24 noiembrie, de la ora 11:30, la sediul central al muzeului, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, are loc proiecția filmului: „66 de sezoane”, regia: Peter Kerekes, anul: 2003, producţie: Slovacia, Republica Cehă. Accesul este gratuit. Organizator naţional, Asociaţia One World Romania. Organizator local, Dr. Mircea Mamalaucă
* Cluj-Napoca: Artiştii Teatrului de Păpuşi ‘Puck’ din Cluj-Napoca îşi aşteaptă micii spectatori, de la orele 11:00 şi 12:30, la o nouă premieră – ‘O poveste de Crăciun’, după Charles Dickens, scenariul şi regia lui Gabriel Apostol
* Craiova: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, organizează, duminică, 24 noiembrie, cea de-a X-a ediţie a Festivalul Naţional ‘Ioana Radu’, începând cu ora 18:00, în sala de spectacole a Cercului Militar din municipiu
* Oradea: Trupa ‘Iosif Vulcan’ a Teatrului Regina Maria din Oradea prezintă duminică, 24 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare, premiera spectacolului ‘Un inamic al poporului’, adaptare de Thomas Ostermeier şi Florian Borchmeyer după Henrik Ibsen, în regia lui Radu Iacoban. Următoarea reprezentaţie are loc în 8 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea. Distribuţia este formată din: Alina Leonte, Richard Balint, Răzvan Vicoveanu, Gabriela Codrea, Elvira Rîmbu, Alin Stanciu şi Tudor Manea. Echipa artistică este alcătuită din: regizorul Radu Iacoban, scenograful Tudor Prodan, muziciana Aida Sosic şi lighting designer-ul Lucian Moga, echipa fiind la a doua colaborare, în aceeaşi formulă, cu Teatrul Regina Maria, după spectacolul ‘Creştini’ de Lucas Hnath, din 2019, care a primit atunci şi o nominalizare la Gala Premiilor UNITER
* Piatra Neamţ: Teatrul pentru Copii şi Tineret ‘Gong’ Sibiu prezintă duminică, 24 noiembrie, de la orele 17:00 şi 19:00, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, spectacolul – concert ‘Jungla’ de Ada Milea, după texte de Florin Bican.
* Sibiu: După mai multe lucrări de restaurare şi modernizare, la iniţiativa dr. Alexandru Constantin Chituţă, managerul instituţiei, începând din 24 noiembrie, Muzeul Naţional Brukenthal va deschide Galeria de Artă Naţională. În 2024 noua Galeria de Artă Naţională a Muzeului Naţional Brukenthal va aduce o seamă de lucrări cuprinse în perioada secolelor XV-XX
* Târgu Mureş: Compania ‘Liviu Rebreanu’ prezintă premiera spectacolului „Visul” după William Shakespeare, în regia şi adaptarea lui Nicolas Cristache, la Sala Mică – ora 19:30, la Sala Mică. Următoarele reprezentaţii vor avea loc în 26 noiembrie şi 22 decembrie
* Belgia: În perioada 21-25 noiembrie, Corul Madrigal se va afla în Belgia – la Bruxelles, Bruges şi Anvers – unde va prezenta nu mai puţin de patru Concerte Extraordinare, în cele mai frumoase şi impresionante catedrale, biserici, muzee şi spaţii concertistice, în cadrul Turneului european „Punţi peste Europa”. Aflat pentru a şaptea oară în Regatul Belgiei, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va prezenta programe selectate din muzica Renaşterii, lucrări din creaţia românească şi colinde româneşti şi internaţionale. Accesul la evenimentele din Regatul Belgiei este gratuit, în limita locurilor disponibile. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:
- Pe 24 noiembrie, de la ora 13:00, Corul Madrigal va susţine Concertul Extraordinar ‘Muzica Renaşterii Europene’ la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles.
Unul dintre concertele emblematice ale ansamblului, ‘Muzica Renaşterii Europene’, va fi prezentat pentru prima dată publicului de la Bruxelles. Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va interpreta un repertoriu ales din creaţia şcolilor muzicale europene din perioada Renaşterii, întregit de lucrări de muzică românească, veche şi contemporană
* Lausanne: În perioada 24 noiembrie – 2 decembrie, sub genericul Turnee de poveste… pretutindeni, trei proiecte culturale naţionale de anvergură ce integrează repertoriul românesc – de la cel clasic, la romanţă şi folclor – în tezaurul muzical internaţional, cu un program ce trece fluent de la operă şi lied, la canzonetta, chanson sau cântec popular românesc. Cele 6 evenimente europene de la Lausanne, Paris şi Roma au în prim plan patru mari cântăreţi români stabiliţi în afara graniţelor României – Ruxandra Donose (Austria), Leontina Văduva (Franţa), Teodora Gheorghiu (Elveţia) și Sorin Coliban (Austria), reprezentanţi marcanţi ai comunităţii românilor de pretutindeni şi se vor încheia cu o gală la Ateneul Român, pe 4 decembrie. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Programele artistice prezentate poartă titluri sugestive: „Zâmbetul muzicii” cu soprana Teodora Gheorghiu, bas-baritonul Sorin Coliban și pianista Diana Ionescu, „Bella voce Bella Musica” cu soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu, „Melodie, Dor, Magie” cu mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu. Din program:
- În data de 24 noiembrie, ora 19:00 – La Lausanne, Eglise Anglicane (Christ Church), are loc recitalul susținut de Leontina Văduva – soprană, Cătălin Răducanu – pian
– Sport
* Au loc meciuri din etapa a 17-a a Superligii de fotbal:
- FC FCSB – Unirea Slobozia – ora 18:15, la Arena Naţională – Bucureşti
- FC Petrolul Ploieşti – FC Dinamo Bucureşti – ora 20:45, pe Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
* Are loc u meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CS Dinamo Bucureşti – CSU din Suceava – ora 17:30, la Sala Dinamo – Bucureşti
* Constanța: Se dispută meciuri în etapa a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin: CSM CSU SH Constanţa – CSM Bucureşti – ora 15:00, la Sala Sporturilor
* Oradea: Se dispută un meci din etapa a 14-a a Ligii a II-a de fotbal: FC Bihor Oradea – CS Corvinul 1921 Hunedoara – ora 13:30, pe Stadion ”Iuliu Bodola”
* Japonia: Jucătoarea română Bernadette Szocs participă la Turneul Campionilor la tenis de masă – WTT Finals – Kitakyushu/Japonia (20 – 24 nov.)
* Luxemburg: Naţionala masculină de baschet a României întâlneşte echipa Luxemburgului, în Grupa B a precalificărilor pentru Cupa Mondială FIBA din 2027 – ora 18:00, la Centre National Sportif & Culturel d’Coque
* Praga: Selecţionata României înfruntă echipa Belgiei, pentru locurile 3-4 la Campionatul European de rugby Under-20 – ora 17:00, pe Stadion Marketa
* Suedia: Sportivi români la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Helsingborg (22 – 29 nov.)
* Viborg: Naţionala feminină de handbal a României participă la turneul Golden League din Danemarca:
- România – Norvegia – ora 14:30
* Echipele româneşti din Erste Liga la hochei pe gheaţă joacă în deplasare:
- Dunaujvárosi Acelbikak – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 18:00
- UTE – CSM Corona Braşov – ora 18:00
- DEAC Debrecen – ACSH Gheorgheni – ora 19:30
– S-a întâmplat într-o zi de 24 noiembrie
* Cu 333 de ani în urmă (1691), prin „Diploma leopoldină”, promulgată de împăratul austriac Leopold I, erau stabilite raporturile dintre Imperiul Habsburgic și principatul Transilvaniei, acesta fiind subordonat direct Curții de la Viena și beneficiind de un statut separat, care confirma privilegiile celor trei naţiuni politice (maghiari, saşi, secui) şi drepturile celor patru religii recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană). Erau recunoscute vechile privilegii ale nobilimii transilvănene pe plan economic și în planul politicii interne. Diploma Leopoldină a ţinut loc de constituţie a Transilvaniei peste un veac şi jumătate, până la Revoluţia din 1848 (până în martie 1849) (24.XI/4.XII)
* Se împlinesc 185 de ani (1839) de când, la Paris, avea loc prima audiţie a simfoniei dramatice „Romeo şi Julieta”, de Hector Berlioz, dedicată lui Paganini şi cântată sub bagheta compozitorului (orchestra şi corul reuneau 200 de interpreţi)
* Cu 181 de ani în urmă (1843) Mihail Kogălniceanu, numit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, a ţinut „Cuvântul de deschidere a celui dintâi curs de istorie naţională”, în care a definit istoria şi rolul acesteia în cristalizarea conştiinţei naţionale (24.XI/6.XII)
* Sunt marcați 165 de ani (1859) de când era publicată „Originea Speciilor”, controversată lucrare a naturalistului britanic Charles Robert Darwin. Baza materialului a fost adunată în călătoria efectuată în jurul lumii pe vasul „Beagle” între 27 decembrie 1831 (când corabia, încărcată până la refuz, a ridicat ancora din Golful Plymouth) și 2 octombrie 1836, când s-a întors, după aprope 5 ani, din nou în Anglia. În timpul vieții lui Charles Darwin au mai fost redactate încă șase ediții, ultima, ediția a VI-a a „Originii speciilor”, fiind mult lărgită comparativ cu cele anterioare. De remarcat că prima ediție, apărută într-un tiraj de 1250 de exemplare, s-a epuizat într-o singură zi. Lucrarea a stârnit încă de la apariție polemici imense între susținătorii teoriei și adversarii ei
* Cu 159 de ani în urmă (1865), în cadrul Dietei Transilvaniei de la Cluj (ale cărei lucrări au început la 8/20.XI.1865), s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an). Autonomia principatului era, astfel, desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta (24.XI/6.XII)
* Acum 147 de ani (1877) Mihai Eminescu a început colaborarea la ziarul „Timpul”, cu articolul „Bălcescu şi urmaşii lui”. La inițiativa lui Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat ca redactor la cotidianul „Timpul”, organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani. A început efectiv activitatea la „Timpul” la 24 noiembrie, cu articolul Bălcescu și urmașii lui și a încheiat-o la sfârșitul lui iunie 1883
* Se marchează 145 de ani (1879) de când Italia recunoştea independenţa României şi hotăra numirea unui ministru plenipotenţiar la Bucureşti. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări nu au fost întrerupte. La 9 martie 1964, guvernele României şi Italiei au adoptat hotărârea de a ridica misiunile diplomatice de la Roma şi Bucureşti la rang de ambasadă. În perioada postbelică, relaţiile româno-italiene au cunoscut, în ansamblu, o evoluţie pozitivă. Au avut loc vizite la nivel de şefi de stat, de guvern, membri ai guvernului, conduceri ale celor două parlamente. În ultimii ani ai dictaturii comuniste, dialogul la aceste niveluri a fost întrerupt. Oficialităţile italiene au urmărit cu interes şi simpatie evenimentele care au avut loc în decembrie 1989 în România. După Revoluţia din 1989, Guvernul italian a sprijinit procesul de reforme democratice din ţara noastră, precum şi eforturile de integrare a României în organismele europene şi euro-atlantice
* Se împlinesc 60 de ani (1964) de când reprezentanțele diplomatice ale României și Danemarcei au fost ridicate la nivel de ambasadă. Relațiile diplomatice dintre România și Danemarca au fost stabilite la 1 mai 1917, când ambasadorul român cu reședința la Stockholm a fost acreditat și în Danemarca. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și ocuparea Danemarcei au determinat o întrerupere a relațiilor româno–daneze în anul 1940, care au fost restabilite în 1946. La 24 noiembrie 1964, reprezentanțelor diplomatice ale celor două țări la Copenhaga și București le-a fost ridicat rangul, de la nivel de legație la nivel de ambasadă. În 2017 România și Regatul Danemarcei au sărbătorit 100 de ani de relații diplomatice
* Se marchează 50 de ani (1974) de la descoperirea scheletului lui „Lucy”, un australopitec ce a trăit în urmă cu 3 milioane de ani, schimbându-se felul în care înţelegem evoluţia speciei umane. Fosilele unui exemplar din specia Australopithecus afarensis au fost descoperite de Donald Johanson și Tom Gray pe 24 noiembrie 1974, la Hadar, în Etiopia. Specialiştii au stabilit că este vorba despre o femelă adultă, de aproximativ 25 de ani, pe care au botezat-o „Lucy”. Circa 40% din schelet a fost găsit intact, cercetările ulterioare evidenţiind că austraopitecul este unul dintre cei mai vechi strămoşi bipezi cunoscuţi ai lui Homo sapiens
* În urmă cu 33 de ani (1991) a fost pusă piatra de temelie a Catedralei Arhiepiscopale de la Arad de către ÎPS Timotei Seviciu. Lucrările propriu-zise au început în 1992, iar Catedrala a fost târnosită în 6 decembrie 2008, de PF Daniel, Patrhiarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Chiriarhul eparhiei Aradului. Catedrala „Sfânta Treime” din Arad este o catedrală ortodoxă, sediul scaunului arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Aradului. Edificiul adăpostește, de asemenea, o parte din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Pictura catedralei a fost realizată de pictorul Cezar Constantin Cătălin Băluț și a fost finalizată în luna decembrie a anului 2018, când a avut loc sfințirea lăcașului de cult. Cele cinci clopote ale Noii Catedrale au fost turnate la cea mai prestigioasă fabrică din Europa, Grass Mayer din Innsbruck, Austria. Au fost aduse în ziua de 21 noiembrie 2003 şi sfinţite de către ÎPS Timotei, în prezenţa preşedintelui României, de Ziua Naţională a României, la 1 decembrie 2003. Catedrala adăposteşte între zidurile sale racla cu părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, primite în dar de la Vatican şi aşezate într-o raclă din argint confecţionată la Monetăria Naţională
* Sunt marcați 20 de ani (2004) de la inaugurarea, la Bucureşti, a Muzeului Costumelor Populare din România. Conform Hotărârii Guvernului nr. 655 din 31/07/2014, privind reorganizarea Muzeului Costumelor Populare din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005, instituţia s-a mutat la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Şos. Kiseleff, nr. 28-30, sectorul 1
* Acum 11 ani (2013) avea loc semnarea unui acord încheiat la Geneva între reprezentanţii ţărilor din Grupul 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) şi Iranului asupra unui plan de acțiune cu privire la controversatul program nuclear iranian
* În urmă cu 9 ani (2015) armata turcă a doborât un bombardier rus (SU-24), la frontiera dintre Turcia şi Siria, pe care Rusia îl trimisese în căutarea piloţilor dispăruţi la graniţa dintre cele două ţări. Cei doi piloţi ai avionului s-au catapultat, unul fiind împuşcat mortal de insurgenţii sirieni de etnie turcă, celălalt fiind salvat într-o operaţiune specială. Potrivit unei înregistrări audio prezentate la reuniunea NATO convocată după incidentul de la graniță, avioanele Turciei au avertizat bombardierul rusesc de 21 de ori în 5 minute înainte să-l doboare, Moscova susţinând, însă, că avionul se afla în spaţiul aerian sirian
* Acum 8 ani (2016) avea loc semnarea unui nou acord de pace între guvernul columbian şi rebelii marxişti FARC – Forţele Armate Revoluţionare din Columbia, aducând tot mai aproape sfârşitul războiului civil care răscoleşte ţara de cinci decenii. Documentul revizuit a fost semnat la Bogota, între liderul FARC, Rodrigo Londono şi preşedintele columbian, Juan Manuel Santos (în funcție în perioada 2010 – 2018), care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, în octombrie 2016, pentru eforturile sale de a pune capăt conflictului cu grupul insurgent. Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) şi guvernul au purtat discuţii în Havana, Cuba, încă din 2012, încercând să ajungă la o înţelegere pentru a pune capăt unui conflict care a ucis mai mult de 220.000 de oameni şi a strămutat milioane în interiorul ţării andine. Guvernul a publicat cu o săptămână înainte, acordul de pace revizuit, într-o încercare de a construi un sprijin după ce proiectul iniţial a fost respins într-un referendum, pe 2 octombrie. Contrar asteptarilor, columbienii au respins, la limită, pacea cu gherila FARC cu prilejul unui referendum asupra acordului vizând încheierea a 52 de ani de conflict
Aniversări – Comemorări
– Cristos, Regele Universului (sfârşitul Anului Liturgic); Sfinţii Martiri din Vietnam (Calendarul Romano-Catolic 2024)
– 1796: S-a născut pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania; participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni (m. 1849, executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar)
– 1814, 24/25: S-a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (m. 1896) – 210 ani
– 1816: S-a născut pictorul Barbu Iscovescu (numele real: Baruh Iehuda); participant la Revoluţia din 1848 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia; a executat lucrări de decoraţie cu tematică revoluţionară şi a realizat portretele unor fruntaşi ai revoluţiei paşoptiste (m. 1854, în exil, la Izmir, Turcia)
– 1878: S-a născut pictoriţa și graficiana Maria Ciurdea Steurer (m. 1967)
– 1889: S-a născut Constantin I. Karadja, istoric, bibliograf, bibliofil (căutător de rarităţi şi editor de izvoare istorice) şi diplomat român; a fost unul dintre cei care s-a implicat în salvarea evreilor cu cetăţenie română aflaţi pe teritoriul Germaniei naziste sau pe teritoriile controlate de Reich; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1950) – 135 de ani
– 1889: S-a născut prozatorul Ionel Pop (m. 1985) – 135 de ani
– 1900: S-a născut Maria Cernovodeanu, pianistă şi profesoară (m. 1968). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 11.XI.1900 (stilul vechi)
– 1902: S-a născut N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (m. 1978)
– 1909: S-a născut poetul Ion Sofia Manolescu (m. 1993) – 115 ani
– 1912: S-a născut regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (m. 1968, la Roma)
– 1919: S-a născut poetul Nicolae Tăutu (m. 1972) – 105 ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1920
– 1920: A murit Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; promotor al simbolismului în poezia română; membru post-mortem al Academiei Române (2006) (n. 1854)
– 1927: A murit Ion (Ionel) I. C. Brătianu, om politic liberal, preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri (între anii 1908 şi 1927); de numele său se leagă Războiul de întregire naţională, Marea Unire de la 1918, Constituţia României din 1923 ş. a.; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1864)
– 1932: S-a născut Dumitru Carabăţ, scenarist, teoretician de film, autor de cărţi de specialitate şi profesor universitar; considerat fondatorul şcolii româneşti de scenaristică (m. 2020)
– 1941: S-a născut actorul Emil Hossu (m. 2012)
– 1953: S-a născut Ilie Stepan, cantautor (reprezentant al folkului şi rockului românesc), compozitor, instrumentist şi orchestrator, pionier al muzicii fusion; realizator de emisiuni de radio şi de televiziune; fondatorul grupului „Pro Musica”; compozitorul piesei „Timişoara”, imnul Revoluţiei Române din oraşul de pe malul Begăi
– 1962: A murit poetul George Gregorian; a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (n. 1886)
– 1967: A murit actorul de teatru şi film Niki Atanasiu (n. 1907)
– 1967: A murit istoricul literar G.[heorghe] C.[onstantin] Nicolescu (n. 1911)
– 1974: A murit Nina Façon, istoric literar şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene” (1969), numeroase traduceri (n. 1909) – 50 de ani
– 1987: A murit juristul Eugen Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905)
– 1994: A murit poetul George Almosnino (n. 1936) – 30 de ani
– 1999: A murit istoricul Dan Cernovodeanu, specialist în heraldică şi genealogie (n. 1921) – 25 de ani
– 2004: A murit interpretul de muzică uşoară Ionel Miron (n. 1932) – 20 de ani
– 2007: A murit actorul Radu Panamarenco (n. 1938)
EVENIMENTE EXTERNE
– Liban: Vizita șefului diplomației europene, Josep Borrell
– Hanoi, Vietnam: Vizita președintelui bulgar, Rumen Radev
– Ierusalim: Informare a ministrului de externe Gideon Saar cu privire la mandatele de arestare ale CPI împotriva lui Netanyahu și Gallant
– Beijing: Vizita prim-ministrului din Singapore Lee Hsien Loong (24 – 29 nov.)
– Uruguay: Al doilea tur al alegerilor prezidențiale, între candidații Yamandu Orsi și Alvaro Delgado
– Kismayo, Somalia: Regiunea somaleză Jubaland organizează alegeri pentru a-și alege parlamentul local și președintele
– Guineea-Bissau: Alegeri legislative
– Beijing: Vizită a prim-ministrului din Singapore, Lee Hsien Loong
– Taoyuan, Taiwan: Congresul național al principalului partid de opoziție KMT
– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Liturghie cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului (24 nov.)
– Slovenia: Referendum pentru aprobarea construcției unui al doilea reactor nuclear în Slovenia
– Berna, Elveția: Referendum pe diferite probleme, inclusiv consolidarea drepturilor proprietarilor, lărgirea unei autostrăzi și schimbarea modului în care este finanțată asistența medicală
– Windhoek, Namibia: Ultima reuniune a partidului de guvernământ SWAPO și reuniune a partidului de opoziție PDM
– Basel, Elveția: Referendum privind găzduirea concursului Eurovision 2025
– Ierusalim: Informare a ministrului israelian de externe, Gideon Saar, cu privire la mandatele de arestare ale CPI împotriva lui Netanyahu și Gallant
– Londra: Forumul de Inteligență Energetică care reunește actori din sectorul energetic (până pe 26 nov.)
– Paris: Aprinderea luminițelor de Crăciun pe Champs-Elysées
– Etiopia: Manifestări de marcare a 50 de ani de la descoperirea scheletului Australopithecus Lucy în Etiopia
– Málaga, Spania: Tenis – finala Cupei Davis 2024
– Monaco: Ceremonia de decernare a premiilor World Rugby
– Las Vegas: Auto – Campionatul Mondial de Formula 1 – GP Las Vegas, Grand Prix
– Japonia: Se încheie Raliul Japoniei (21 – 24 nov.), ultima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC)
– Austria: Are loc slalomul masculin de la Gurgl, din Cupa Mondială de schi alpin
– Edinburgh: Rugby – Meciuri amicale de probă – Scoția – Australia
– Londra: Rugby – Meciuri amicale de probă – Anglia – Japonia
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Tineretului” (a XXXIX-a) celebrată în Bisericile romano-catolice particulare în 2024, în solemnitatea sărbătorii „Cristos, Regele Universului” are ca temă: „Cei care speră în Domnul merg fără să obosească” (Isaia 40,31). NOTĂ: Papa Francisc a anunțat, la 22 noiembrie 2020, modificarea datei în care se marchează la nivel diecezan Ziua mondială a tinerilor. De obicei, această îndrăgită întâlnire diecezană a tinerilor în jurul Crucii lui Cristos se desfășura în Duminica Floriilor, începând din 1984. Din 2021, ediția diecezană a Zilei mondiale a tinerilor se desfășoară în ultima duminică a anului liturgic, solemnitatea „Cristos, regele universului”, sau/şi într-o zi stabilită la nivelul fiecărei Dieceze/Eparhii. Tot la doi sau trei ani se realizează o celebrare extraordinară într-un loc ales de Papa, de comun acord cu Conferinţele Episcopale Naţionale (următoarea ZMT va fi la Seul în 2027, în 2025 având loc Jubileul Tinerilor, la Roma, între 28 iulie – 3 august). NOTĂ: La 12 august se marchează, începând din anul 2000, şi „Ziua internaţională a tineretului”, proclamată de Adunarea Generală a ONU, la 17.XII.1999
– „Ziua Mondială a Gemenilor Siamezi”, marcată din 2024, a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU la 1.VII.2024. Decizia a venit ca o inițiativă a Arabiei Saudite de a crește gradul de conștientizare a acestor cazuri, de a sărbători realizările în domeniul operațiilor de separare a siamezilor
– 1632: S-a născut Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (m. 1677)
– 1713: S-a născut Laurence Sterne, scriitor englez (m. 1768)
– 1784: S-a născut Zachary Taylor, om politic american, al 12-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, în funcţie între anii 1849 și 1850 (m. 1850) – 240 de ani
– 1826: S-a născut scriitorul italian Carlo Collodi, autorul „Aventurilor lui Pinocchio” (m. 1890)
– 1848: S-a născut soprana germană Lilli Lehmann (m. 1929)
– 1849: S-a născut (în Marea Britanie) scriitoarea americană de literatură pentru copii Frances Eliza Burnett (m. 1924) – 175 de ani
– 1864: S-a născut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez (m. 1901) – 160 de ani
– 1864: A murit geologul şi chimistul american Benjamin Silliman (n. 1779) – 160 de ani
– 1874: S-a născut medicul francez Gustave Roussy; o atenţie aparte a acordat studiului cancerului, scop în care a înfiinţat primul Institut de oncologie din Franţa (la Ville-Juif); a fost un apropiat al României, în laboratoarele sale lucrând numeroşi specialişti români; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (m. 1948) – 150 de ani
– 1908: S-a născut regizorul polonez de film Aleksander Ford; în timpul războiului a trăit în URSS, apoi, în Israel, Danemarca şi, după 1968, în SUA (m. 1980)
– 1913: S-a născut Geraldine Fitzgerald, actriţă americană de origine irlandeză (m. 2005)
– 1914: S-a născut sculptorul britanic Lynn Chadwick (m. 2003) – 110 ani
– 1925: S-a născut autorul şi comentatorul american William F. Buckley, Jr.; a fost un precursor şi cel mai cunoscut susţinător public al conservatorismului american modern; fondatorul revistei „National Review” (cea mai cunoscută revistă conservatoare americană, publicată începând din 1955), animatorul emisiunii TV de dezbateri politice „Firing Line” (1966-1999, 1540 de episoade), autor a peste 50 de cărţi (m. 2008)
– 1929: A murit Georges Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (n. 1841) – 95 de ani
– 1934: S-a născut compozitorul rus Alfred Schnittke (m. 1998) – 90 de ani
– 1939: S-a născut soprana italiană Maria Chiara – 85 de ani
– 1941: S-a născut Ricardo Piglia, scriitor, eseist, critic, profesor şi scenarist argentinian; considerat ultimul mare clasic al literaturii argentiniene (m. 2017)
– 1943: S-a născut Alexandrina Cernov, filolog de origine română din Ucraina; încă din anii studenţiei s-a dedicat redactării şi regizării emisiunilor în limba română la Televiziunea din Cernăuţi; membră (din 1971) a Catedrei de Filologie Română a Universităţii din Cernăuţi; angajată în politica de promovare a culturii române în Bucovina de Nord, îndeosebi în cadrul Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, al cărei membru fondator este; redactor şef al revistei de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2024)
– 1954: S-a născut Emir (Nemanja) Kusturica, regizor de film, actor şi muzician sârb de origine bosniacă; în 2005 a fost premiat cu prestigiosul premiu de arhitectură Philippe Rotthier pentru construirea satului Küstendorf, devenit, din 2004 până astăzi, una din cele mai impresionante zone turistice din Serbia – 70 de ani
– 1957: A murit Diego Rivera, proeminent pictor mexican, cunoscut pentru frescele sale de mari dimensiuni care au dat naştere Renaşterii Murale Mexicane; soţul celebrei pictoriţe Frida Kahlo (n. 1886)
– 1991: A murit Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), cântăreţ, compozitor şi textier britanic; lider al formaţiei de muzică rock „Queen” (n. 1946, în Zanzibar)
– 2002: A murit filosoful și profesorul universitar american John Bordley Rawls, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai filosofiei politice ai secolului XX; a contribuit, în anii 1950 şi 1960, la recalibrarea filosofiei morale şi politice anglo-americane privind problemele de fond la nivel individual şi societal (n. 1921)
– 2004: A murit (la Nassau/Bahamas) scriitorul canadian de origine britanică Arthur Hailey (n. 1920) – 20 de ani
– 2015: A murit actriţa armeană Varduhi Varderesian (n. 1928, în România)
– 2018: A murit magicianul şi actorul american Ricky Jay (nume real: Richard Jay Potash); devenit celebru graţie apariţiilor sale în filme regizate de David Mamet (n. 1946)