Lavinia Pîrva revine cu o piesă emoționantă și sinceră: „Nu e perfectă viața mea”. După o perioadă în care s-a concentrat pe viața personală, Lavinia ne aduce un single ce surprinde în mod autentic vulnerabilitatea umană și marchează un nou capitol în cariera artistei. Noua piesă este despre momentele în care viața nu merge conform planului, dar și despre modul în care în clipele imperfecte, găsim frumusețea și adevărul.
Lavinia vorbește despre acele momente de vulnerabilitate prin care trecem cu toții, dar care ne fac să evoluăm și să ne cunoaștem cu adevărat. „Nu e perfectă viața mea” este o invitație de a ne accepta așa cum suntem, fără să ne fie frică de slăbiciuni și defecte.
„«Nu e perfectă viața mea» este un proiect de suflet – versurile piesei au o însemnătate aparte pentru mine și spun o poveste în care sunt sigură că se vor regăsi și ascultătorii mei. Muzica de petrecere, cu influențe balcanice mă reprezintă în totalitate și îmi permite să mă exprim într-o formă autentică. Fiind din Timișoara, am crescut cu interferența acestor genuri muzicale care mi-au devenit sursă de inspirație. Abia aștept să împărtășesc și alte surprize pe care le pregătesc în această direcție”, a spus Lavinia Pîrva.
Piesa vine și cu un videoclip energic, într-o atmosferă vibrantă și autentică. „Nu e perfectă viața mea” este disponibilă pe toate platformele de streaming, iar videoclipul poate fi urmărit pe YouTube.
Lavinia Pîrva continuă să evolueze și să își surprindă publicul cu fiecare lansare. În paralel, artista pregătește noi proiecte muzicale, îmbinate armonios cu cele personale.