Votul pentru alegerile parlamentare va începe mai devreme pentru românii din străinătate

În străinătate, votul pentru alegerile parlamentare va începe mâine şi va continua duminică. Desfăurarea va fi între orele locale 7:00 şi 21:00.

Vor putea vota doar cetăţenii români care pot dovedi că au reşedinţa sau domiciliul în străinătate. În Spania, una dintre ţările cu cele mai mari comunităţi de români, se estimează că sunt aproximativ 400.000 de conaţionali cu drept de vot. Relatează corespondentul RRA Alin Petrică.

Reporter: Se poate vota două zile, atât sâmbătă, cât și duminică, de la ora 7:00 până la ora 21:00. Pot vota doar cetățenii români rezidenți în Spania. Ei trebuie să aibă, alături de un act de identitate emis de statul român, și un act care să dovedească statutul de rezident.

Pentru fiecare țară în care trăiesc români, lista actelor este diferită, de aceea MAE recomandă ca fiecare să verifice din surse oficiale care sunt acestea, specific pentru țara lor. Pentru Spania, acestea pot fi: certificatul de înregistrare ca cetățean comunitar numit aici NIE, adeverință de înregistrare în registrul municipal numit Patronament, permis de conducere emis de statul spaniol, card de sănătate, carnet de elev sau student, cartea de muncă, adeverința de șomaj, certificatul de înscriere la asigurările sociale. Practic toate actele emise de statul spaniol care conțin numele alegătorului. Sunt 147 de secții pe întregul teritoriu spaniol. Sunt aceleași locații ca la alegerile de săptămâna trecută, fiecare consulat coordonând activitatea lor./mnecula/aburtica

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 noiembrie