Trafic intens pentru tiruri, la unele dintre punctele de trecere a frontierei Bulgariei cu România, Serbia şi Turcia

Traficul este intens pentru tiruri, sâmbătă dimineaţă, la Punctele de Trecere a Frontierei Kardam dintre Bulgaria şi România, raportează Poliţia bulgară de Frontieră. Începând de vineri, 29 noiembrie, activitatea liniei de feribot dintre Sviştov (Bulgaria) şi Zimnicea (România) a fost suspendată din motive tehnice pentru o perioadă nedeterminată. Vehiculele sunt redirecţionate către punctele de trecere a frontierei alternative – Ruse şi Nikopol, informează Poliţia de Frontieră. Din cauza reparaţiilor majore efectuate pe tronsonul bulgăresc al podului Ruse-Giurgiu, traficul se desfăşoară temporar pe o singură bandă, fiind reglementat prin semafoare. În afară de Punctul de Trecere a Frontierei Ruse, şoferii pot opta şi pentru alte puncte vamale – Silistra, Kardam, Durankulak, Kainardja şi Kruşari. Ultimele două sunt deschise zilnic, de la 08:00 la 20:00, nefiind permisă tranzitarea de către tiruri. La frontiera cu Serbia, circulaţia este intensă, la ieşirea din Bulgaria, la punctul vamal Kalotina. Trafic intens a fost raportat şi la graniţa cu Turcia, la punctele de frontieră Kapitan Andreevo şi Lesovo, pe sensul de ieşire pentru vehiculele de marfă. Temporar, tranzitarea punctului de frontieră Malko Tărnovo se va efectua pe o singură bandă, din cauza unor lucrări de reabilitare. La frontiera cu Grecia, circulaţia se desfăşoară normal. Prin punctele vamale Makaza, Zlatograd şi Ivailovgrad este permisă tranzitarea doar pentru autoturisme şi microbuze. La graniţa cu Macedonia de Nord, traficul se desfăşoară normal, la toate punctele de control./ddaniela/ilapadat

(www.bta.bg – 30 noiembrie)