Angajaţii companiei producătoare de maşini Volkswagen vor intra în grevă la toate fabricile din Germania luni, după ce discuţiile dintre sindicate şi manageri nu au ajuns la un rezultat. Grevele vor fi primele de la VW, din Germania, din 2018 până în prezent. Ele au fost descrise drept greve de avertisment, care de obicei durează câteva ore.
VW doreşte să reducă salariile cu 10% şi a ameninţat cu reduceri masive de personal, ca şi închiderea unor fabrici din Germania, care ar fi prima măsură de acest fel din istoria companiei. Firma susţine că trebuie să reducă masiv costurile, pentru a face faţă creşterii competiţiei din partea Chinei şi unei scăderi a cererii în Europa.
Sindicatele au oferit un plan de reducere a costurilor care include bonusuri. Managerii însă susţin că aceste propuneri nu sunt suficient de eficiente pentru a oferi VW stabilitate financiară pe termen lung.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 decembrie