Furnizarea agentului termic în sectoarele 4 și 5 rămâne deficitară din cauza avariei de la CET Progresul

Sute de blocuri din București sunt în continuare fără apă caldă și căldură, deși avaria a fost remediată, anunță Termoenergetica. Probleme sunt în sectoarele 4 și 5, unde furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă este deficitară, din cauza unei avarii produse în incinta CET Progresul. Potrivit ELCEN, deși problema a fost remediată în dimineața zilei de ieri, în prezent CET Progresul funcționează cu un singur cazan de apă fierbinte, temperatura livrată fiind de 65°C, insuficientă pentru ca punctele termice să poată furniza apă caldă menajeră și încălzire./eradu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 decembrie)