Coreea de Sud – Comandamentul legii marțiale anunță un decret privind interzicerea activităților politice (Yonhap)

Un comandament militar, înființat odată cu declararea legii marțiale de către președintele Yoon Suk-yeol marți seara, a anunțat un decret care interzice toate activitățile politice, inclusiv protestele și activitățile partidelor politice. Decretul emis de șeful de Stat Major al Armatei, generalul Park An-su, un general de patru stele care a fost numit să conducă comandamentul, a intrat în vigoare marți de la ora locală 23:00.
„Toate activitățile politice, inclusiv cele legate de Adunarea Națională, adunările regionale, partidele politice, formarea de organizații politice, mitingurile și protestele sunt interzise”, a spus Park.
Park a menționat că decretul a fost proclamat la nivel național pentru a apăra democrația liberă și siguranța oamenilor de forțele anti-statale care amenință să răstoarne țara.
Decretul vizează, de asemenea, toate organismele mass-media și editorii sub control, pe lângă faptul că le ordonă medicilor stagiari să se întoarcă imediat la muncă în 48 de ore. „Acțiunea de a nega democrația liberă sau încercarea unui act subversiv este interzisă; știrile false, manipularea opiniei publice și instigarea falsă sunt interzise”, a spus Park.
Cei care încalcă legea marțială pot fi arestați sau percheziționați fără mandat, conform decretului.
Odată cu instalarea legii marțiale, comandantul supraveghează afacerile administrative și juridice din regiunea afectată și poate lua măsuri speciale în domenii precum rețineri, sechestru, mass-media și acțiuni colective atunci când este necesar.
Prin lege, comandantul este supravegheat de ministrul apărării, dar este sub supraveghere prezidențială atunci când legea marțială este instituită în toată țara sau atunci când este necesar să o facă./cstoica/denisse

( https://en.yna.co.kr/view/AEN20241203014351315?section=national/defense – 3 decembrie)