Motto: „După părerea mea, tabloul trebuie să fie vesel şi frumos ! În viaţă există prea multă monstruozitate ca să mai fabricăm şi noi lucruri urâte” – Pierre – Auguste Renoir
Marţi, 3 decembrie, se împlinesc 105 ani de la moartea unuia dintre cei mai importanţi pictori impresionişti francezi, Pierre-Auguste Renoir, denumit „pictorul bucuriilor vieţii”, pentru predilecţia de a reliefa trupuri feminine luminate puternic. Renoir a fost un impresionist atipic, fiindcă în creaţiile sale a abordat şi arta figurativă şi portretele, spre deosebire de ceilalţi artişti ai epocii, care au articulat, cu predilecţie, subiecte din natură şi mai ales diversele forme de peisaj.
Renoir s-a născut la 25 februarie 1841, la Limoges, Franța, fiind al șaselea copil într-o familie de muncitori, tatăl său fiind de meserie croitor.
La vârsta de trei ani se mută cu familia la Paris, în apropierea muzeului Luvru.
Încă din adolescență lucrează într-o fabrică de sticlărie, în care a început să picteze porțelanuri fine. Concomitent, urmează o cursuri gratuite de desen la școala sculptorului Louis-Denis Caillouette şi vizitează des muzeul Luvru, pentru a studia lucrările marilor pictori francezi şi pentru a desena copiile celebrelor tablouri sau sculpturi de acolo. Acest lucru l-a ajutat ca la vârsta de 19 ani să fie angajat de muzeu pe post de copiator.
În anul 1862 a început să studieze la Ecole des Beaux-Arts de la Paris, învăţând tainele artei sub îndrumarea lui Charles Gleyre. Aici este coleg cu alți tineri artiști precum Alfred Sisley, Frédéric Bazille şi Claude Monet, toţi devenind în timp prieteni de nedespărţit, în grupul lor de apropiaţi apărând în timp şi alte mari personalităţi ale artei, precum Camille Pissarro sau Paul Cézanne. Totuşi, Renoir nu se poate conforma stilului de pictură impus de Şcoală, toate tablourile realizate de el fiind respinse de la expunere.
În anul 1864, Renoir prezintă la Salonul de la Paris, pictura „Esmeralda”, inspirată de un personaj din „Notre-Dame de Paris”, romanul Victor Hugo, iar în anul următor, prezintă, la aceeaşi expoziție, un portret a lui William Sisley, tatăl bogat al artistului Alfred Sisley, prietenul său.
În anul 1867, Renoir se mută alături de Monet în casa luxoasă a lui Bazille, unde cei trei pictori se dedică în totalitate lucrului cu pensula. În acelaşi an, Renoir o întâlneşte pe Lise Tréhot, o croitoreasă care a devenit modelul său pentru picturi precum „Diana” și „Lise” – ambele realizate în 1867, an în care lui Renoir îi este acceptat pentru a fi expus tabloul „Lise cu umbrelă”. Relaţia dintre Pierre şi Lise, nu a fost numai una profesională, cei doi parcurgând şi o aventură romantică, în urma căreia, în 1870 se naşte primul său copil, pe nume Jeanne, pe care Renoir nu îl recunoaşte.
În anul 1870 îşi satisface stagiul militar în armata franceză, fiind trimis pe front în războiul franco-prusac, la o unitate de cavalerie. Acolo Renoir se îmbolnăveşte de dizenterie, însă bunul său camarad, Bazille, cade în lupte, în luna noiembrie, aducând o profundă suferinţă pentru artist.
În anul următor, Renoir se reîntoarce de pe front, şi alături de Edgar Degas, Pissarro, Monet şi Cezanne decid să își deschidă, pe cont propriu, o expoziție, lucru care se întâmplă în anul 1874, acesta fiind considerat momentul primei expoziţiii cu lucrări impresioniste, nu înainte ca aceşti mari artişti să înfiinţeze „Societe d’artistes”. Expoziţia avea însă să reprezinte un eşec, nu şi pentru Renoir, care atrage atenţia editorului Georges Charpentier și a soției sale Marguérite.
Sub influenţa acestora, Renoir pictează în anul 1878, portretul „Madame Charpentier și copiii ei”, care avea să obţină aprecieri unanime din partea specialiştilor, lucrarea participând în anul următor la Salonul de la Paris.
La finalul anului 1879, după ce i-a descoperit pe marii maeştri ai Renaşterii, artistul va lucra la formarea propriului stil, aducând o oarecare blândeţe universului său cromatic, alături de ceva mai multă fineţe şi armonie. Este momentul carierei sale în care apare predilecţia pentru a picta trupuri feminine intens luminate, ceea ce îi va aduce, aşa cum aminteam, supranumele de „pictor al bucuriilor vieţii”.
În anul 1881, datorită comenzilor de tablouri din partea unor clienţi influenţi şi bogaţi, Monet reuşeşte să călătorească foarte mult în Normandia, Algeria – unde este impresionat de opera lui Eugène Delacroix – , Italia, pe Coasta de Azur, sau Madrid – unde se lasă entuziasmat de opera lui Diego Velázquez. Studiul creaţiilor marilor artişti întâlnite în acest periplu îl vor ajuta pe Renoir să îşi definească şi mai clar propriul stil.
Pe 15 ianuarie 1882 Renoir se întâlnește cu compozitorul Richard Wagner, la Palermo, în Sicilia, unde se spune că a pictat portretul lui Wagner în doar treizeci și cinci minute. În momentul în care vede schiţa, Wagner remarcă: “arăt ca un preot protestant”, iar pictorul este de acord cu el.
În anul următor, el a petrecut vara în Guernsey, în largul coastelor Normandiei, unde a avut o perioadă extrem de prolifică, reuşind să creeze nu mai puţin de cincisprezece picturi în ceva mai mult de o lună, printre care şi trei creaţii considerate capodopere – „Dans la țară”, „Dans la oraș” și „Dans la Bougival”.
În anul 1890 se căsătorește cu Aline Victorine Charigot (1854 – 1915), care avea să îi dăruiască trei copii – Pierre (care va deveni actor de teatru și film), Jean (regizor de film) şi Claude. Având o asemenea viaţă bogată de familie, Renoir a pictat multe scene inspirate de soția sa și de cei trei copii.
Însă în anul 1892, Renoir se îmbolnăvește de artrită reumatoidă, o bolă degenerativă, iar în 1907, urmează sfatul medicilor, şi se mută cu familia la o fermă „Les Collette”, din climatul cald apropiat de coasta mediteraneană.
Printre operele sale celebre ale acestei perioade, mai enumerăm „Lise cu umbrelă”, „Grădina cu flori”, „Actriţa Jeanne”, „Nud de femeie”, „Lectură”, „La terasă”, „Pont Neuf”, „Loja”, „Portretul doamnei Charpentier”, sau „Moulin de la Galette”.
Treptat bola îi afectează articulaţiile iar mânile sale capătă noduli din ce în ce mai pronunţaţi, fapt ce îi va afecta vizibil activitatea artistică. Mai mult, în anul 1912, Renoir suferă şi un atac vascular cerebral, care îi instalează un grad de paralizie majoră, ţintuindu-l în scaunul cu rotile. Cu toatea acestea, el nu renunţă la creaţia sa artistică, ajungând să picteze cu pensula strâns legată de degetele paralizate.
Interesant este faptul că dragostea sa pentru artă era atât de mare, încât, deşi chinuit de boală, Renoir nu numai că a continuat să picteze, dar a abordat şi sculptura, reuşind să explice în asemenea măsură ucenicilor săi, încât aceştia transpuneau întocmai ceea ce geniul artistului imagina. Se spune că mâinile lui Renoir nu au atins deloc unele sculpturi, şi, cu toate acestea, ele au rămas ca opere veritabile ale sale.
În anul 1915 soţia sa trece la cele veşnice, iar boala sa avansează cu rapiditate, supunându-l la suferinţe fizice cumplite.
În anul 1919, Renoir cunoaşte triumful artistic suprem, creaţia sa, portretul „Madame Georges Charpentier” realizat în 1877, fiind expusă la muzeul Luvru, iar meritele sale au fost răsplătite, în acelaşi an cu Ordinul Legiunii de Onoare.
La 3 decembrie 1919, Renoir moare în casa sa din Cagnes-sur-Mer, Franța, fiind înhumat, alături de soția sa, Aline, în orașul natal din Essoyes.
