Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a publicat, marţi, o declaraţie în care subliniază că Ucraina refuză să accepte orice alternativă la aderarea la NATO, având în vedere „experiența amară” a Memorandumului de la Budapesta. Declarația respectivă a fost publicată cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la semnarea Memorandumului de la Budapesta, pe 5 decembrie 1994. Memorandumul trebuia să ofere Ucrainei garanții de securitate, suveranitate și integritate teritorială în schimbul renunțării la arsenalul său nuclear – al treilea cel mai puternic din lume. Totodată, memorandumul respectiv trebuia să servească drept exemplu pentru alte state de a renunţa la armele nucleare. Rusia, însă, fiind unul dintre garanții securității Ucrainei, a ignorat documentul și dreptul internațional în general. Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a subliniat că Memorandumul de la Budapesta a devenit un monument al miopiei în luarea deciziilor strategice de securitate. Instituţia a subliniat că este imposibilă construirea unei arhitecturi europene de securitate sacrificând, în același timp, interesele Ucrainei. Potrivit MAE ucrainean, greșeala istorică trebuie corectată, iar Ucraina trebuie să primească garanții de securitate clare, obligatorii din punct de vedere juridic. Astfel, Ucraina s-a adresat Statelor Unite și Marii Britanie, care au semnat Memorandumul de la Budapesta, precum şi Franței și Chinei, care s-au alăturat documentului, dar şi tuturor statelor membre ale Tratatului de Neproliferare Nucleară, „să susțină furnizarea de garanții efective de securitate pentru Ucraina”. Ucraina consideră că apartenența deplină la NATO reprezintă o astfel de garanție. „Având în spate experiența amară a Memorandumului de la Budapesta, nu ne vom mulțumi cu nicio alternativă, substitute sau înlocuitori pentru aderarea deplină a Ucrainei la NATO” – a atras atenţia Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe. Ministerul a adăugat că aniversarea a 30 de ani de la semnarea Memorandumului de la Budapesta este o bună ocazie pentru a face un pas eficient spre aderarea Ucrainei la Tratatul de la Washington. Amintim că agenția de presă Reuters a scrie recent că miniștrii de externe ai țărilor NATO se vor reuni marți, la Bruxelles. În ajunul acestei întâlniri, șeful diplomaţiei ucrainene, Andri Sibiha, a afirmat că invitarea Ucrainei în Alianță ar elimina unul dintre principalele argumente ale Rusiei pentru declanşarea războiului – împiedicarea aderării Ucrainei la NATO. Cu toate acestea, notează Reuters, este puțin probabil ca membrii Alianţei să asculte Kievul și să transmită invitația după întâlnirea de la Bruxelles./sdan/dsirbu
KORESPONDENT – 3 decembrie