Şeful diplomaţiei ucrainene va participa la reuniunea OSCE din Malta, unde va fi prezent şi Lavrov

RADOR RADIO ROMÂNIA (5 decembrie) – Ministrul ucrainean de externe, Andri Sibiha, va efectua o vizită în Malta, pentru a participa la reuniunea Consiliului de Miniștri al OSCE din 4-5 decembrie. La întâlnirea respectivă va fi prezent și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. După cum a raportat Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev, Sibiha va vorbi la sesiunea plenară a reuniunii ministeriale a OSCE și va purta o serie de negocieri bilaterale cu omologi din țări partenere ale Ucrainei. „Subiectele-cheie ale discursului și ale negocierilor vor fi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, consecințele acesteia asupra securității în zona OSCE și nu numai, nevoia de a obţine o pace cuprinzătoare, justă și durabilă bazată pe Formula de pace și respectarea Cartei ONU” – a detaliat MAE ucrainean. Între timp, presa rusă, de asemenea, a informat că, la evenimentul din Malta, a fost invitat și ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Aceasta ar urma fie prima vizită a lui Lavrov într-o țară din UE după declanşarea invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022. Şeful diplomaţiei ruse este vizat de sancțiuni impuse de UE, însă interdicția de intrare într-un stat membru poate fi ridicată temporar, pentru a participa la reuniuni internaționale desfăşurate pe teritoriul Uniunii.(Agenția de presă RBC – 5 decembrie)/sdan/asalar