Papa Francisc l-a primit miercuri pe Viktor Orbán în audienţă la Vatican.
Potrivit comunicatului Vaticanului, după audienţa papală de dimineaţă, premierul ungar a fost primit de cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, respectiv de secretarul de stat pentru afaceri externe, Miroslaw Wachowski. În cadrul întrevederii cordiale desfăşurate la Secretariatul de Stat, părţile au lăudat relaţiile bilaterale solide şi fructuoase, şi şi-au exprimat aprecierea cu privire la faptul că Biserica Catolică din Ungaria este angajată să promoveze dezvoltarea şi bunăstarea societăţii, a relatat Vaticanul.
În cadrul întâlnirii s-a acordat o atenţie deosebită problemei războiului din Ucraina, în special consecinţelor umanitare ale conflictului şi eforturilor depuse în vederea obţinerii păcii. S-a discutat şi despre alte probleme de interes comun, inclusiv preşedinţia ungară a UE, rolul central al familiei şi protejarea tinerelor generaţii, se arată în comunicat./vblanka/denisse
(MTI – 6 decembrie)