RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (6 decembrie) – Realizator: Johann Pohrib – Cele mai noi informații ale după-amiezii: decizie de ultim moment a Curții Constituționale. Diana Surdu, amănunte în direct.
Reporter: Bună ziua! Curtea Constituțională a decis cu unanimitate de voturi următoarele. În primul rând, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Al doilea punct din comunicatul de presă arată că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, iar guvernul va urma să stabilească o nouă dată pentru alegerea președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare. De asemenea, decizia este definitivă, general obligatorie. Se va publica în Monitorul Oficial.
Realizator: Mulțumim, Diana, cele mai noi informații ale după-amiezii spun că CCR a decis anularea alegerilor. Vom reveni cu amănunte în programele noastre informative./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar