Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut o declaraţie legată de împlinirea a 30 de ani de la semnarea Memorandumului de la Budapesta, făcând apel la parteneri să acorde Ucrainei garanții de securitate eficiente. „Astăzi (joi, n.r.), se împlinesc 30 de ani de la semnarea Memorandumului de la Budapesta. 10 ani de război. Acest document nu a funcţionat nici măcar o zi şi, din această cauză, toată lumea va ști acum că o simplă semnătură a oricărui stat, niște asigurări sau promisiuni nu sunt suficiente pentru securitate” – a afirmat Zelenski. Potrivit preşedintelui, Ucraina are nevoie de garanții eficiente pentru ca, în viitor, Rusia să nu mai încerce să pună mâna pe o parte din teritoriile ucrainene. „Adică o adevărată alianță și o fundație de securitate realistă în interiorul țării. Arme care îți permit să te aperi și să descurajezi inamicul. Și unitate, care te ajută să rezişti, chiar și în cele mai dificile momente. Lucrăm la fiecare dintre elementele de securitate” – a subliniat președintele. Memorandumul de la Budapesta – un acord internațional semnat la 5 decembrie 1994 între Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie și Rusia. În schimbul renunțării de către Ucraina la armele sale nucleare, aceste state s-au angajat să ofere ţării garanții pentru integritatea teritorială, suveranitatea și securitatea acesteia./sdan/denisse
(KORESPONDENT – 6 decembrie)