Curtea Constituţională a României a anulat rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale pe motiv că procesul electoral a fost în întregime viciat.
Potrivit CCR, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin dezinformarea alegătorilor, prin intermediul unei campanii în care candidatul independent Călin Georgescu, cel care a câştigat primul tur de scrutin, a beneficiat de o promovare agresivă, cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral, prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social media şi lipsa însemnelor specifice publicităţii electorale.
Potrivit deciziei Curţii, procesul electoral va fi reluat de la zero, guvernul urmând să decidă o dată pentru un nou vot la începutul anului viitor. Decizia Curţii s-a bazat pe rapoartele serviciilor de informaţii româneşti, desecretizate de CSAT, potrivit cărora Călin Georgescu a beneficiat de o operaţiune de influenţă efectuată din străinătate, în special din Rusia, pentru a influenţa rezultatul votului./geftene/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 decembrie