Iubirea, plic ros de timp la colțuri

În care stau împǎturite cu grijǎ

Inima mea şi a ta

Totuşi ne regǎsim privirile în locuri

În care n-am fost niciodatǎ

Şi unde nici luminile nu se aprind

Cǎci nimeni nu ar vrea

Ca singur, în miez de noapte

Sǎ ajungǎ pe câmpurile întinse în care

Luptele sfârşit nu vor vedea

Iubire, marfar ce trece prin gǎri goale

Vǎzut doar de cei care, din întâmplare,

Stau dezarmați fațǎ in fațǎ

Pe câmpul unde ani întregi ei au luptat

Renunțând acum lipsiți de falǎ

Pentru cǎ vǎd cǎ au îngropat

Iubirea lor, iar la final precum o boalǎ

Dragostea pe care o simțeau îi doare.