Polonia va face din finanțarea comună a Uniunii Europene pentru apărare prioritatea sa în timpul președinției sale de șase luni a blocului celor 27 de națiuni, argumentând că securitatea este un bun european comun, a declarat miercuri ministrul polon al finanțelor, Andrzej Domanski. Comisia Europeană a estimat costul consolidării capacităților de apărare ale UE la 500 de miliarde de euro sau mai mult în următorii 10 ani. Miniștrii de finanțe ai UE vor discuta posibilele modele de finanțare în aprilie, la Varșovia, a declarat Andrzej Domanski. „Cred că securitatea este un bun comun, prin urmare avem nevoie de o soluție comună. Trebuie să existe o soluție europeană”, a spus Andrzej Domanski înainte ca Polonia să preia conducerea în ianuarie. Fără a spune câți bani sunt necesari, acesta a menționat că proiectele mari, cum ar fi un sistem european de apărare aeriană, nu se referă doar la bani, ci și la cooperarea între națiuni. El a subliniat, de asemenea, necesitatea unei eficiențe sporite, arătând că cele 12 sisteme diferite de tancuri din Europa sunt „nebunie”. Orice model de finanțare comună ar implica, cel mai probabil, noi împrumuturi comune ale UE, o idee extrem de controversată în Germania, cea mai mare economie a Europei, care se confruntă cu obstacole juridice în calea datoriilor comune. Diplomații spun că problemele juridice pot fi ocolite doar dacă noile împrumuturi ar fi un răspuns unic la o situație de urgență, ca după pandemia de COVID-19./mbaciu/asalar
(REUTERS – 11 decembrie)