Autor :Alexandru Eduard Balaci
Introducere
Proclamația către națiune din 1861, semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a marcat un moment istoric crucial pentru formarea statului modern român. Prin aceste cuvinte simple și pline de semnificație – „Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată” – Cuza anunța națiunii întreaga realizarea unirii Principatelor Române sub un singur conducător și un singur guvern.
Context politic
La mijlocul secolului al XIX-lea, ideea unirii Moldovei și Țării Românești devenise principalul obiectiv al elitei politice române. Aceasta era susținută de creșterea conștiinței naționale, influențele revoluțiilor de la 1848 și deciziile Congresului de la Paris din 1856, care a permis românilor să organizeze Adunări Ad-hoc. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 și 24 ianuarie 1859, a reprezentat un compromis ingenios care a valorificat sprijinul diplomatic al Franței lui Napoleon al III-lea și reticența marilor puteri. Cu toate acestea, unirea era la acel moment doar o unire personală, iar Cuza și colaboratorii săi au depus eforturi susținute pentru a o consolida administrativ și legislativ.
Proclamația: scrierea și mesajul
Textul proclamației a fost redactat cu contribuția unor personalități ale vremii, precum Mihail Kogălniceanu și Costache Negri. Stilul direct, dar emoționant, reflectă idealurile naționale ale timpului și dorința de unitate. Proclamația subliniază faptul că Unirea nu era doar un act politic, ci o fundație pentru modernizarea statului român.
Prin acest document, Cuza a reușit să legitimeze unificarea în ochii poporului și să asigure sprijinul opiniei publice pentru reformele viitoare.
Impact și reforme
Unirea administrativă și legislativă a fost o provocare uriașă. Cuza a inițiat reforme esențiale, printre care Legea rurală (1864), secularizarea averilor mănăstirești și reformele în educație. Prin aceste schimbări, a pregătit terenul pentru transformarea României într-un stat modern. Deși domnia sa a fost scurtă, Cuza a rămas o figură cheie în istoria națională.
Personalități
Cuza a beneficiat de sprijinul unor lideri precum Mihail Kogălniceanu, cel care a fost arhitectul multor reforme, și al diplomatului Costache Negri, care a promovat cauza românească în fața marilor puteri. De asemenea, generalul Ion Emanuel Florescu și alți lideri militari au contribuit la menținerea ordinii în noile structuri.
Scurt portret al lui Alexandru Ioan Cuza
Născut la 20 martie 1820 în Bârlad, Alexandru Ioan Cuza provenea dintr-o familie boierească. A fost educat într-un spirit iluminist, studiind în Franța și fiind influențat de valorile Revoluției de la 1848. Ca domnitor, a demonstrat un simț politic deosebit și o capacitate de a lua decizii curajoase. Totuși, reformele sale au stârnit opoziție, iar detronarea sa din 1866 a fost urmată de o viață discretă în exil, unde a murit în 1873.
Impact pe viitor
Proclamația și domnia lui Cuza au creat premisele pentru proclamarea independenței din 1877 și pentru Marea Unire din 1918. Consolidarea instituțiilor statului modern român, bazele economice și sociale puse în timpul lui Cuza, au influențat profund evoluția României.
Subiectul în literatură și film
Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza au inspirat numeroase opere literare, cum ar fi scrierile lui Vasile Alecsandri și Barbu Ștefănescu Delavrancea. În cinematografie, figura lui Cuza este evocata în filme precum „Unirea Principatelor” (1977), regizat de Mircea Drăgan, care ilustrează contextul politic și social al epocii.
Proclamația din 1861 rămâne un simbol al determinării și unității naționale, marcând un moment decisiv în istoria României.
Bibliografie
https://historia.ro/sectiune/general/documentele-alegerii-lui-alexandru-ioan-cuza-ca-574805.html
https://www.ccdj.ro/files/DUNAREA%20DE%20JOS%20nr.215%20-%20ianuarie.pdf
