Zeci de polițiști și jandarmi participă la o razie de amploare în municipiul Ploiești

Zeci de polițiști și jandarmi participă în această dimineață la o razie de amploare în municipiul Ploiești, pentru combaterea faptelor cu violență de stradă și pentru creșterea siguranței rutiere. În același timp, sunt puse în executare și mai multe mandate de percheziție, în dosare de tâlhărie calificată în formă continuată, furt și conducere fără permis. Potrivit IPJ Prahova, din cercetări a reieșit că persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi sustras sume de bani și bunuri din mai multe societăți comerciale, precum și de la persoane fizice. Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 7.000 lei. Șase persoane vor fi duse la sediul poliției pentru audieri, precizează sursa citată. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 decembrie)/astanimir/denisse