Biletele de tren se vor scumpi cu 4,6% începând din 15 decembrie

Biletele de tren se vor scumpi cu 4,6% începând de duminică, 15 decembrie, preţul acestora urmând să fie actualizat cu rata inflaţiei, anunţă Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Tot de duminică intră în vigoare şi noul Mers al Trenurilor 2024 – 2025.

În medie, 1.100 de trenuri vor rula zilnic, iar pentru a asigura şi adapta traficul la cerinţele publicului, CFR Călători a introdus în circulaţie încă 4 trenuri pe relaţia Bucureşti – Braşov, formate din garnituri noi.

În sezonul estival, între principalele oraşe din ţară şi litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu menţiunea că pe distanţa Constanţa – Mangalia şi retur trenurile vor circula, în continuare, în regim Regio./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie, ora 16:03)