Forţele ruseşti se retrag parţial din Siria

Rusia își retrage forţele de pe linia frontului din nordul Siriei și de la posturile din Munții Alawiți, dar nu își părăsește cele două baze principale din țară, după căderea președintelui Bashar al-Assad, au declarat patru oficiali sirieni pentru Reuters. Înlăturarea lui Assad – care împreună cu tatăl său, fostul președinte Hafez al-Assad, au avut o alianță strânsă cu Rusia – a pus sub semnul întrebării viitorul bazelor ruseşti din ţară: baza aeriană Hmeimim din Latakia și instalația navală Tartus. Imagini din satelit prelevate vineri arată cel puțin două Antonov AN-124, printre cele mai mari avioane cargou din lume, la baza Hmeimim, cu conurile din bot deschise, aparent pregătindu-se să fie încărcate. Cel puțin un avion de marfă a zburat sâmbătă spre Libia, a declarat un oficial sirian din serviciile de securitate staționate în afara unității. Surse militare și din serviciile siriene de securitate aflate în contact cu rușii au declarat pentru Reuters că Rusia își retrage forțele de pe linia frontului, ca și unele echipamente grele și unii ofițeri superiori sirieni. Dar sursele – care au vorbit sub condiția anonimatului din cauza sensibilității situației – au spus că Rusia nu se retrage din cele două baze principale și nu are în prezent nicio intenție să facă acest lucru. Unele echipamente sunt transportate înapoi la Moscova, la fel ca și ofițeri superiori din armata lui Assad, dar obiectivele în această etapă sunt regruparea și să redistribuirea în funcţie de evoluțiile de pe teren, a declarat pentru Reuters un ofițer superior al armatei siriene aflat în contact cu ruşii. Un înalt oficial rebel apropiat de noua administrație interimară a declarat pentru Reuters că problema prezenței militare ruseşti în Siria și acordurile anterioare dintre guvernul Assad și guvernul de la Moscova nu sunt în discuție. „Este o chestiune pentru discuții viitoare și poporul sirian va avea ultimul cuvânt„, a spus oficialul, adăugând că administraţia de la Moscova a creat canale de comunicare. „Forțele noastre se află acum și în imediata vecinătate a bazelor rusești din Latakia„, a adăugat oficialul fără a detalia. Un oficial de la Kremlin a spus că Rusia poartă discuții cu noii conducători ai Siriei cu privire la bazele sale. Ministerul rus al Apărării nu a răspuns unei solicitări de comentarii cu privire la relatările Reuters. O sursă rusă care a vorbit sub rezerva anonimatului a declarat că discuțiile cu noii conducători ai Siriei sunt în desfășurare și că Rusia nu se retrage din bazele sale. Reuters nu a reușit să stabilească imediat cum a vede liderul rebel sirian Ahmad al-Sharaa – mai bine cunoscut drept Abu Mohammed al-Golani – viitorul pe termen lung al bazelor rusești. Președintele rus Vladimir Putin, a cărui intervenție din 2015 în războiul civil sirian a contribuit la susținerea lui Bashar al-Assad atunci când Occidentul cerea să fie înlăturat de la putere, i-a acordat fostului lider sirian azil în Rusia. Bazele din Siria fac parte integrantă din prezența militară globală a Rusiei: baza navală Tartus este singurul centru mediteranean rusesc de reparații și reaprovizionare, iar Hmeimim reprezintă un punct important pentru activitățile militare și mercenare ruseşti din Africa. Rusia are, de asemenea, posturi de interceptare în Siria, care funcţionau alături de stațiile siriene de semnale, potrivit surselor militare siriene și celor occidentale din serviciile de informaţii. Instalaţia de la Tartus datează din 1971, iar după ce Rusia a intervenit în războiul civil pentru a-l ajuta pe Assad, administraţia de la Moscova a primit în 2017 o concesiune pe 49 de ani acolo. Yoruk Isik, un analist geopolitic din Istanbul, care conduce Bosphorus Observer, a spus că Rusia probabil trimite avioane cargo din Siria, prin Caucaz, apoi mai departe către baza aeriană Al Khadim din Libia. Pe autostrada care leagă baza aeriană Hmeimim de baza din Tartus, un convoi rusesc de vehicule de luptă a infanteriei și vehicule logistice a putut fi văzut îndreptându-se către baza aeriană, a declarat un jurnalist de la Reuters. Convoiul s-a oprit din cauza unei defecțiuni la unul dintre vehiculele sale, soldații stând lângă vehicule și lucrând la repararea problemei. „Fie că este vorba de guvernul rus, iranian sau anterior cel care ne-a oprimat și ne-a refuzat toate drepturile…nu dorim nicio intervenție din partea Rusiei, Iranului sau vreo altă intervenție străine„, a declarat pentru Reuters Ali Halloum, care este din Latakia și locuiește în Jablah. La Hmeimim, reporteri de la Reuters au văzut soldați ruși patrulând în jurul bazei ca de obicei și avioane în hangare. Imagini din satelit realizate pe 9 decembrie de Planet Labs au arătat cel puțin trei nave din flota mediteraneană a Rusiei – două fregate cu rachete ghidate și un petrolier – acostate la aproximativ 13 km nord-vest de Tartus./opopescu/aburtica

REUTERS – 14 decembrie