Casa Albă a declarat marţi că se înregistrează progrese în negocierile privind acordul de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza. În mod separat, un purtător de cuvânt al grupării palestiniene Hamas a declarat că negocierile sunt „pozitive şi serioase”, iar un acord este posibil dacă Israelul încetează să mai pună noi condiţii. Un oficial palestinian a declarat pentru BBC că a fost discutat un plan în trei etape, începând cu un armistiţiu de 45 de zile în timpul cărora ar fi eliberaţi ostaticii civili şi femeile soldaţi, forţele israeliene s-ar retrage parţial, iar palestinienii strămutaţi s-ar putea întoarce în nordul Fâşiei Gaza. Mediatorii acordului trebuie, însă, să lucreze la detaliile vitale ale acordului şi să depăşească profunda neîncredere reciprocă a celor două părţi./mbaciu/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 decembrie)