Atelierul de hârtie manuală, prin Asociaţia Ordinul Manufacturierilor, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită la evenimentul de lansare al proiectului Luminish – Corp de literă. Corp de carte. Corp de iluminat. Luminish, un proiect al asociaţiei Ordinul Manufacturierilor, este susţinut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Granturile Norvegiene 2009-2014 în cadrul domeniului de finanţare Inovare Verde în Industria din România.
Luminish propune o incursiune în lumea corpurilor de iluminat: lampa cotidiană şi lampa ritualică. Lampa cotidiană va cuprinde lampadare de forme şi dimensiuni diferite, cu inserturi şi intervenţie artistică şi lămpi cu structuri de lemn şi metal. Lampa ritualică se va construi pe trei simboluri: corp de literă. corp de carte. corp de iluminat. Aceasta va fi realizată în premieră în lume prin tehnica mulajului cu hârtie manuală, complet diferită de papier- mâché.
Fiecare poartă în interior un text. Prin mulajul pe corp, transformăm hârtia într-o piele secundă, ieşită din timp, intrată în vreme. O epidermă a cuvintelor spuse şi nespuse, hartă a întrebărilor şi a răspunsurilor, carte din afară către înăuntru. Corpul de carte pus în lumină devine corpul de iluminat, ce facilitează citirea textului. Se parcurge în toate sensurile: căutarea şi culesul, percepţia şi semnificaţia, semnul şi înţelegerea. Minunea de a face lumină seară de seară printr-o simplă mişcare a mâinii. Gestul creator de reîntoarcere acasă, către interior, către sine. Seara, aprinderea lămpii ne arată chemarea către lumea dinlăuntru.
Evenimentul va avea loc vineri, 7 noiembrie, ora 17:30, în sala Atelierului de hârtie manuală de la demisolul Muzeului Ţăranului Român. Accesul se va face pe intrarea principală a muzeului, din Şoseaua Kiseleff.
În timpul lansării vom face o demonstraţie de mulaj cu pastă de hârtie pe corpul unui model. La rândul lor, cei prezenţi vor deveni modele pentru un mulaj concomitent, plăsmuit cu pastă sonoră de multumult, duet cu instrumente de suflat şi chitară. Ca într-un joc cu fibră şi timbruri.
Vă aşteptăm!