Rusia vede Afganistanul ca pe o ţară apropiată, afirmă Serghei Lavrov

Rusia consideră Afganistanul drept o ţară apropiată, cele două popoare având sentimente de prietenie unul faţă de celălalt, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în timpul întâlnirii cu fostul preşedinte afgan, Hamid Karzai. „Suntem bucuroşi să ne vedem la Moscova. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în repetate rânduri, că noi vrem ca dumneavoastră să rămâneţi prietenul nostru în orice calitate. Suntem bucuroşi să auzim de la dumneavoastră aprecierile cu privire la situaţia din Afganistan” – a declarat Serghei Lavrov. „Afganistanul este o ţară apropiată nouă, iar popoarele noastre au sentimente de prietenie unul faţă de celălalt. Multe s-au întâmplat, însă sentimentele de prietenie s-au păstrat, chiar şi în vremurile mai grele” – a subliniat şeful diplomaţiei ruse. La rândul său, Hamid Karzai a mulţumit pentru primire, spunând, la un moment dat, în glumă, că relaţia dintre Rusia şi el chiar s-a îmbunătăţit după demisia sa.

www.tass.ru – 26 aprilie