Reporter: Bună ziua, doamnă Alessandra Paradisi, sunteţi director adjunct al Departamentului Relaţii Instituţionale şi Internaţionale RAI, iar subiectul dumneavoastră a fost „Cooperare Media Europeană şi Asiatică”. Ce înseamnă, în opinia dvs, acest tip de cooperare?
Alessandra Paradisi: Cred că ceea ce trebuie să subliniem, în ceea ce priveşte relaţiile noastre, sunt ideile şi valorile comune, în mod special, în calitate de radiodifuzori publici. Şi cred că trebuie să demonstrăm că putem coopera într-o manieră concretă. Am menţionat, cu ocazia conferinţei, oportunitatea de a schimba programe, de a dezvolta coproducţii, şi de a reprezenta pregătirea comună pentru acţiune, aşadar cred că este foarte important să arătăm că putem face ceva pentru a crea împreună.
Reporter: Pentru RAI, cât de periculoasă pare dezvoltarea noilor tehnologii, a new media, a jurnalismului social, a jurnalismului cetăţenilor, şi toate aceste evoluţii tehnologice şi civile care au avut loc anii trecuţi?
Alessandra Paradisi: Crde că nu trebuie să ne temem de schimbare, trebuie să ne adaptăm noilor scenarii tehnologice şi cred că putem concura cu actorii privaţi şi cu domeniul media şi avem o serie de cunoştinţe foarte relevante. Considerăm că avem un rol important în acest scenariu convergent pentru că nouă ne pasă de cetăţeni. După cum am menţionat, în opinia mea, aceasta este diferenţa principală dintre serviciul public şi posturile comerciale, şi cred că aceasta este una dintre principalele noastre atribuţii, în viitor.
Reporter: Ce este cel mai important? Imagini foarte frumoase, sunete foarte frumoase, imagini foarte frumoase şi strălucitoare, sau să avem un conţinut corect, care este util pentru oamenii care ne privesc?
Alessandra Paradisi: Cred că ambele, pentru că condiţiile pe care le-aţi menţionat sunt esenţiale pentru noi. Cred că ceea ce trebuie să facem este să îi servim pe cetăţeni; le plac imaginile de calitate şi de asemenea, un conţinut bun. Aşadar, consider că este o provocare.
Reporter: Aţi vorbit despre acest tip de cooperare, care este foarte importantă, cu Asia, pentru că am văzut o serie de abordări diferite în ceea ce priveşte noile tehnologii şi ceea ce înseamnă conţinutul sau ce înseamnă cultura. În acest tip de domeniu, credeţi că activităţile pe care le-a organizat uniunea noastră, Radio România, în cadrul Media 2020, sunt un lucru bun?
Alessandra Paradisi: Desigur. Aceasta este a doua mea participare la conferinţă, anul trecut am fost la Bucureşti, şi cred că am descoperit numeroase idei interesante şi am dezvoltat o bună cooperare cu alţi radiodifuzori din Asia, am menţionat ieri acordul cu China Radio International şi există de asemenea un alt acord în desfăşurare cu televiziunea naţională mongoleză. Acesta este un rezultat concret al participării noastre la conferinţă. Acest lucru indică mai mult decât cuvintele, utlitatea şi importanţa acestui tip de întrevederi.
Reporter: Veţi veni şi data viitoare la Bucureşti?
Alessandra Paradisi: Da, desigur.
Reporter: Vă voi aştepta.
Alessandra Paradisi: Mulţumesc foarte mult şi vă mulţumesc pentru invitaţia la Radio România şi ABU. A fost o întrevedere foarte importantă şi vom fi martorii unor evenimente următoare.
Reporter: Vă mulţumesc foarte mult!
RADOR (28 aprilie)