Sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu şi iniţiativa unei Grupări navale la Marea Neagră au un caracter strict defensiv, respectă pe deplin Dreptul internaţional şi nu sunt îndreptate împotriva Rusiei – arată Ministerul român de Externe într-un comunicat. Precizările vin după ce purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, s-a referit la iniţiative care ar submina securitatea şi stabilitatea regională, între care şi cea privind înfiinţarea unei grupări navale permanente a NATO în Marea Neagră, pe care o atribuie României. Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi la Moscova, Alexandr Beleavschi, Maria Zaharova a declarat că România se poziţionează ca un avanpost al politicii de descurajare a Rusiei pe flancul de est al NATO, solicitând creşterea prezenţei militare a Statelor Unite şi a Alianţei în zona Mării Negre.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie