Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au convenit ca şeful Guvernului să preia conducerea interimară a Ministerului Sănătăţii pentru a coordona direct şi a asigura continuitatea măsurilor necesare în sectorul de sănătate. Măsura a fost luată ca urmare a situaţiei create în sistemul de sănătate şi după demisia ministrului sănătăţii, Achimaş Patriciu Cadariu. Astăzi a avut loc prima reuniune a grupului de lucru al premierului pentru elaborarea Planului tactic din sistemul de sănătate, la care au participat secretarii de stat ai Ministerului Sănătăţii, reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului şi coordonatori ai principalelor instituţii de cercetare din sănătate, cadre didactice, coordonatori ai ONG-urilor de profil, experţi şi consultanţi din sectorul medical. Propunerile rezultate se vor centraliza la nivelul cancelariei premierului până la începutul lunii iunie, iar următoarea întâlnire a grupului va avea loc joi.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai)