Prima vizită a noului secretar general al NATO în Afganistan

Noul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a sosit în Afganistan pentru prima sa vizită în această ţară de când a preluat funcţia, luna trecută. Domnul Stoltenberg a vizitat o bază de antrenament a forţelor afgane pentru operaţiuni speciale, condusă de NATO. Adresându-se militarilor prezenţi la baza Camp Morehead, secretarul-general Stoltenberg a adus un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa şi a reafirmat, totodată, angajamentul Alianţei Nord-Atlantice de a sprijini forţele afgane, după ce operaţiunile combatante ale NATO se vor încheia, luna viitoare.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 noiembrie)