Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Gateway Art Center NYC, are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției personale a artistei Liane Birnberg, “Întunericul vine între pași” (desen, fotografie, text).
Evenimentul va avea loc la Gateway Art Center NYC, Broadway North Gallery www.artnyny.com (4 West 43rd Street @ 5th Ave, New York, NY 10036), marți, 24 mai 2016, între orele 18.00 și 21.00.
Expoziția va cuprinde cca. 30 de lucrări: desene pe hârtie japoneză, executate într-o tehnică mixtă, specifică artistei, cu materiale neconvenționale, și fotografii, însoțite de texte poetice în limba engleză, toate având-o ca autoare pe Liane Birnberg.
La confluența artelor vizuale, literaturii și cinematografiei, aceast eveniment special include proiecția a două filme documentare de scurt-metraj, în engleză, legate de tema Holocaustului și a memoriei personale :
– Bucharest, Then (2012, 22 min.), de Barbara Kasper – film-eseu, care prezintă, în formă poetică, distrugerea zonei Căuzași, din București, unde a copilărit artista Liane Birnberg;
– Liane Birnberg´s Studio and the Story of Her Father Baruch David Birnberg(2007, 36 min.), de Renate Sami – un documentar tulburător despre atelierul artistei și povestea tatălui ei, care a suferit detenția într-un lagăr de concentrare.
Proiectul Întunericul vine între pași este prezentat de artista Liane Birnberg astfel:
„Acest proiect se referă (înstrăinat), la partea întunecată a memoriei mele, legată de copilărie și de viața părinților. Ambii părinți, evrei, au fost deportați în timpul celui de-al doilea Război Mondial în lagărul de concentrare de la Jedenitz [Yedinitz / Edineț, în Transnistria], în nordul Bucovinei. Mare parte din familie am pierdut-o acolo. Începând din anul 1995, de când am aflat de soarta părinților mei, viața lor a devenit ca o verigă, legată de viața mea artistică. În proiectul Întunericul vine între pași, voi „compune” un „dialog” cu părinții, în care paralele între viața lor și a mea – reprezentând sentimentul de înstrăinare, emigrație/deportare, melancolie – vor fi tematizate, așa cum am descris mai sus. Și în proiectele mele anterioare mă adresez trecutului prin diverse forme – fotografie / video, text –, acestea din urmă netraducând fotografiile, fiecare forma de exprimare fiind autonomă, rezultând în asociații și reflecții personale. În afară de fotografii, vor fi prezentate desene, care au la bază o transcriere specială (Abreibung) a unor poezii legate de tema memoriei punctuale, desenele facând și ele parte din „mărturie”.
În desene, lucrez cu metode și culori neconvenționale, de exemplu, folosesc săruri minerale, sticlă și marmură pulverizată.
Pentru că la baza artei pe care o fac stă muzica, proiectul va fi ca o partitură, care va putea fi citită și interpretată – sper – în mod diferit, fără ca ea să răspundă la întrebări.”
Liane Birnberg (n. 1948, București) este o artistă plurivalentă, de origine română, stabilită de la sfârșitul anilor 1970 în Germania, inițial la Köln, apoi, din 1989, definitiv la Berlin. A locuit temporar și în Lagos, în Nigeria (1981), iar vreme de câțiva ani (1982-1988) a trăit în SUA, la Atlanta. Acest “periplu” între țări și continente a nutrit în permanență arta sa, marcată de spiritul multi-culturalismului, pe de o parte, și de o “mitologie” personală, pe de altă parte.
A studiat mai întâi muzica, la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București (1967-1972), apoi artele vizuale, la Atlanta College of Art, din Georgia, SUA (1982-1988), având-o profesoară pe Katherine Mitchell.
S-a manifestat în diverse domenii ale artei, având o activitate prodigioasă. În anii 1970-1976, a condus prima trupă pop-rock feminină din Europa, Venus. A lucrat ca actriță și în producția de televiziune. A concertat la Tel Aviv, Israel (1977) și a dat lecții de muzică. A compus muzică de film și performance – pentru Concert din muzică de Bach (1974, București), Lapona Enigel (1975, București), Legends (1987, cu Lee Heuerman, Goethe Institute, Atlanta, SUA), Cello extrem, Cello Continu, Nah und weit (1995 -1996, cu Andreas Weller – violoncel, pian, voce, instrumente electronice, în diverse galerii din Berlin), Fin (1998, cu Stephanie Wolff, Museum Centrum Judaicum, Berlin), Parfume as old as sleep (2000, cu Stephanie Wolff și Monika Ritter von Hattingberg, Literaturhaus Berlin), Bucharest, Then (2012, video de Barbara Kasper, Berlin-București). A fost membră a grupului artistic Ariel, cu care a expus în repetate rânduri în SUA. În prezent trăiește și lucrează la Berlin, ca artist vizual și compozitor. Este membră a Asociației Profesionale a Artiștilor din Berlin și a Association Internationale des Arts Plastiques.
Între grant-urile câștigate și proiectele sale se numără: 1992 – Akkumulierte Musik und Malerei, Departamentul de știință și cultură al Senatului, Berlin; 1993 – Tula Arts Foundation Atlanta, Georgia, SUA; 2000 – Und unsere Gesichter vergänglich wie Fotos, Departamentul de știință și cultură al Senatului și Literaturhaus, Berlin; 2001 – grant, Solothurn, Elveția; 2002 – grant, Krems, Austria; 2004 – grant Valparaico Foundation, Mojacar, Spania; 2006 – grant Stichting Atelierbeheer Slak Arnheim, Olanda; 2007 Niedriges Podest, (Low Podest), Haus am Kleistpark, Berlin; 2011 – câștigătoarea concursului Forstering Artist practice, Veneța, Italia; 2013 – Impermanence, Departamentul de știință și cultură al Senatului, Berlin. A făcut și ilustrație de carte, pentru: Theaterstücke, de Harold Pinter (Coron Verlag, Berlin, 2005); Words from a foreign language, de John Berger (Edition Clandestine, Biel, Elveția, 2006); Because wings are made to fly, de John Berger (Edition Clandestine, Biel, Elveția, 2012).
Din 1985, lucrările sale au fost prezente în numeroase expoziții personale și de grup, în SUA, Germania, Spania, Portugalia, Italia și România. Cele mai recente expoziții ale sale au fost: 2011 – IMAGINE, Palazzo Piccolo Galeria, Veneția, Italia; 2012 – BECAUSE WINGS ARE MADE TO FLY, Muzeul Național de Artă Contemporană, București, 2013 IMPERMANENCE (cu Katherine Mitchell), Emory Gallery, Atlanta, SUA; 2014 – Galerie Florian Sundheimeier, München, Germania.
Mai multe informații, pe website-ul artistei: www.lianebirnberg.de.