Poliţia a făcut în ultima săptămână aproape 100 de pecheziţii domiciliare şi a reţinut câteva zeci de persoane, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea de grupări infracţionale. Un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române relevă că la percheziţii au fost confiscate peste 4 kilograme de canabis, zeci de ghivece cu plante şi răsaduri de canabis, mai multe doze şi câteva grame de heroină, haşiş şi cocaină, peste o sută de comprimate de ecstasy şi alte droguri, trei cutii cu ciuperci halucinogene şi aproape 1.300.000 de ţigarete de contrabandă. De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile, laptopuri, cartele SIM şi carduri de memorie, peste 1 milion de euro şi câteva sute de mii de lei. Totodată, pentru recuperarea prejudiciilor, a fost instituit sechestru asigurător asupra a patru autoturisme. Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au avut loc în cadrul unor dosare penale, aflate în instrumentarea DIICOT, mai precizează comunicatul IGPR.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 mai