Orientul Mijlociu şi Europa continuă să rămână în prim-planul presei internaţionale, date fiind rapidele schimbări de situaţii care pot interveni în orice moment.
Din Orientul Mijlociu ne parvin informaţii care dovedesc că războiul aparent de neoprit poate fi uneori străfulgerat de semne de pace. În Irak, „forţele irakiene au luptat, ieri, pe străzile din Falluja, încercând să forţeze retragerea din centrul oraşului a militanţilor din cadrul Statului Islamic”, relatează cotidianul spaniol „El País”. Ziarul subliniază că „la operaţiune participă trupe irakiene sprijinte însă şi de avioane ale coaliţiei internaţionale”. În Iordania, „după dizolvarea parlamentului, Regele Abdullah a numit un nou premier, în persoana economistului Hani al-Mulqi, care va avea misiunea de a duce ţara la vot peste petru luni şi de a încerca să relanseze creşterea economică, stagnantă din cauza războiului din Siria”, citim în ziarul italian „La Stampa”. Iar un ziar din Qatar, „Gulf Times”, informează că, în Afganistan, „preşedintele ţării, Ashraf Ghani, a deschis lucrările de reconstrucţie a Palatului Regal Darul Aman din Kabul, capitala afgană”. Ziarul mai precizează că „guvernul iniţiase o campanie de strâgere de fonduri încă din anul 2012, iar proiectul ar urma să coste între 16 şi 20 milioane de dolari”.
În ceea ce o prveşte, Europa este marcată de tensiuni, dar ele lasă totuşi loc şi tratativelor. „Vagi promisiuni în privinţa datoriilor Greciei”, titrează ziarul american „The New York Times”, referindu-se la reuniunea miniştrilor de finanţe din UE, încheiată duminică. „Liderii s-au felicitat, dar sunt puţine motivele care justifică sărbătorirea”, observă acelaşi ziar, care conchide: „această criză nu se va sfârşi niciodată dacă liderii europeni continuă să susţină politici care au eşuat în mod repetat”. Şi poate că ziarul american are dreptate, pentru că un ziar elen, „Kathimerini”, relatează că „tratativele dintre oficialii europeni şi cei greci au continuat şi în cursul zilei de ieri”. În plus, „partea elenă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de creditori cu privire la numărul de schimbări (15 în total) pe care le cer, Atena considerând că unele sunt minore ca importanţă”. În schimb, Turcia pare să încerce să-şi reia prietenia cu Rusia. Ziarul turc „Habertürk” relatează că „Turcia a propus un grup mixt de lucru ruso-turc, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că ‘un asemenea grup nu rezolvă problemele’. „Cuvintele nu sunt suficiente”, ar fi spus şi preşedintele Vladimir Putin, citat de acelaşi ziar. Pentru Ununea Europeană însă, relaţiile cu Rusia revin pe tapet printr-un eveniment care cu siguranţă va fi urmărit cu atenţie. „Pe data de 16 iunie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va afla la Moscova pentru a participa la un forum economic”, anunţă portalul rusesc Spunik. „Puţin probabil ca vizita lui Juncker la Moscova să repare relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană”, estimează însă ziarul britanic „The Dailly Mail”. Cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiaşi ziar, „Kremlinul a minimalizat evenimentul, afirmând că ‘el nu poate fi considerat ceva capabil să schimbe semnficativ actuala atmosferă'”.
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR