De la joc pe telefon sau tabletă la distracţie în viaţa reală. Celebrul joc Angry Birds, care a cucerit milioane de fani pe internet, a ajuns la Timişoara. Angry Birds, aventura în care nişte păsărele supărate atacă porcuşorii verzi este acum un joc în care copiii pot folosi o praştie uriaşă să dărâme formaţiunile pe care se află adversarii. Nici bine nu s-a amenajat locul de joacă Angry Birds că primii doritori de distracţie au apărut. O mulțime de copii a dat năvală să lovească cu păsărele furioase în porcuşorii verzi. După ce s-a bucurat de un succes fulminant, mai multe ţări s-au gândit să-l transforme într-un joc adevărat, unde copiii să se folosească de ţintă, putere şi chiar puţină strategie, pentru a câştiga. Locul de joacă al păsărilor furioase are două componente. Prima este efectiv terenul unde se trage după porcuşori verzi, iar un al doilea spaţiu are tablete şi playstation, unde cei mici pot juca Angry Birds digital.
Expoziția Angry Birds va fi deschisă până în 26 iunie, de luni până vineri, între orele 16:00 – 20:00, iar în zilele de week-end, în intervalul 12:00 – 20:00. Expoziţia este amenajată pe o suprafață de peste 120 de mp, la etajul centrului comercial, în zona de lângă trambulină.
(RADOR – 7 iunie)