CFR Călători informează că începând de astăzi, 09 iunie, va intra în vigoare programul estival de transport Trenurile Soarelui 2016. Timp de trei luni, până la 13 septembrie, turiştii vor putea călători spre litoral cu cele peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
“Pentru noi, sezonul estival este o oportunitate. Încercăm să răspundem nevoii de mobilitate a cât mai multor oameni și dorințelor acestora de a călători la standarde de calitate din ce în ce mai bune. Prin programul estival Trenurile Soarelui conectăm toate zonele ţării cu destinaţiile turistice de vară și sperăm să le aducem românilor vacanţa cât mai aproape.
Vă doresc experiențe de călătorie cât mai plăcute!”, a declarat Iosif SZENTES, Director General CFR Călători.
Trenuri suplimentare
CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii. Astfel, trenurile vor fi introduse treptat în circulaţie, conform orarelor plecări/sosiri din ANEXA 1.
Ca NOUTATE în acest sezon, pentru turiștii din Brașov legătura cu destinația Constanța și retur va fi asigurată cu trei trenuri directe, iar pentru cei din Sighetu Marmaţiei legătura cu litoralul se va realiza direct prin grupa de vagoane de la trenul Satu Mare- Mangalia.
De asemenea, pasagerii care sosesc cu trenurile din țară vor avea legături frecvente între Constanța și stațiuni.
Livrez Dragoste.ro
În cadrul evenimentului de lansare, va avea loc şi o activitate creativă, ~Scrisori călătoare~. Pasagerii a două trenuri cu destinaţiile Constanţa (trenul inaugural) şi Sibiu (IR 1621, din data de 10 iunie) vor fi surprinşi de cele peste 600 de epistole caligrafiate cu mesaje motivaţionale ale proiectului Livrez Dragoste.
Condiții de călătorie
Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare şi prize, iar Trenurile Litoral, de viteză sporită (IR 1983, IR 1582, IR 1587 şi IR 1588) Bucureşti – Constanţa şi retur, au în compunere şi vagon bar. De asemenea, de la Bucureşti Nord la Constanţa şi retur, trenurile IR 1585 şi IR 1586 dispun de Wi-Fi gratuit.
Tarife
Pasagerii au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Prețul întreg pentru o călătorie București – Constanța, fără reduceri, este de 33,40 la tren Regio și de 60 lei la tren IR. Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și costă la cls a 2-a 60,90 lei la tren Regio și 108,80 lei la tren IR, iar la cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la cls a 2-a costă 46 lei la tren IR și 26,05 lei la tren Regio. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar până la 30% la cumpărarea online, conform ANEXEI 2. Pentru o călătorie elev/student la Trenul Tineretului, Bucureşti – Constanţa (tarifat ca tren Regio), biletul este de 18,65 lei. Toate tarifele menţionate includ şi tariful de rezervare loc de 3,9 lei.
Durata de parcurs = 2h, cu Trenurile Litoral – trenuri cu viteza sporită, în cadrul programului Trenurile Soarelui
Trenurile Litoral care circulă fără opriri intermediare, între București Nord şi Constanța, ajung la destinație în aproximativ două 2h. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București – Constanța, este în medie de aproximativ 2 ore și 20 minute.
Trenurile Tineretului, în cadrul programului Trenurile Soarelui
Și în acest sezon, Trenurile Tineretului IR 1921 și IR 1922 sunt tarifate ca trenuri Regio (vezi ANEXA 2), cu plecare din Sibiu la ora 18:42, din Râmnicu Vâlcea la 21:02, din Piteşti la 00:55, din București Nord la 02:55, cu sosire în Constanța la 06:05 & stațiuni și în Mangalia la ora 08:12. Pentru întoarcere, trenul are plecări la 18:05 din Mangalia & stațiuni, la 20:00 din Constanța, la 23:12 din București Nord și cu sosire în Pitești la 01:15, în Râmnicu Vâlcea la 04:45 și în Sibiu la 07:25.
Conexiunea cu Delta Dunării
Pentru a facilita accesul turiștilor către Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur: IR 1989 cu plecare din Bucureşti la 06:42 şi sosire în Tulcea Oraş la ora 12:00. La întoarcere, IR 1988 pleacă din Tulcea Oraş la ora 13:35 şi sosește în Bucureşti Nord la ora 18:56. De asemenea, în fiecare zi, celelalte 4 trenuri Regio (2 dus/ 2 întors) din graficul zilnic vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.
Facilități pentru persoanele cu dizabilități
Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind de servicii gratuite de asistență complexă (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborâre în/din tren și asistență la bordul trenului). Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări. Toate detaliile pentru accesarea acestor servicii gratuite pot fi găsite pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Servicii.