Călătorii de plăcere sau de lucru, în ṭară sau străinătate; oameni, locuri, întâmplări… Iată temele serialului nostru din această vară. Citiṭi-l şi veṭi descoperi frumoase locuri de vacanṭă sau zone în care aṭi fost cândva, despre care vorbesc interviurile adunate în 23 de ani în Arhiva de istorie orală.
Familia diplomatului Romulus Cordescu la Iaşi
Poienăreştii erau boieri de rangul trei din Oltenia, coborâtori din vechii Brădeşti, oameni bogaṭi cu moşii întinse. Boierii Cordescu erau din zona Buzăului şi stăpâniseră printre alte multe pământuri vârful Penteleu. Din aceste familii descindea Romulus Cordescu, avocat, doctor în drept, diplomat, Ataşat de Legaṭie la Ministerul Regal al Afacerilor Străine. Comuniştii l-au aruncat în temniṭă, iar după eliberare a lucrat ca electrician şi inginer. În anii ‘90 a fost preşedintele Clubului Rotary Internaṭional – România.
Acesta este Romulus Cordescu, cel născut în Iaşii Primului Război Mondial. După propria-i mărturisire, a venit pe lume datorită influenṭei exercitată asupra părinṭilor săi de frumoasa capitală a Moldovei.
„Eu m-am născut la Iaşi, în 12 iulie 1917. Însuşi acest fapt are o anumită consistenţă. […] Dacă eu mă năşteam nu la Iaşi, ci la Braşov unde era calendarul nu iulian, ci gregorian [era altceva]… Asta e concluzia pe care am tras-o eu, uitându-mă la tot ce e în spatele meu, ca viaţă, că este o viaţă interesantă! Eu am avut o viaţă care mi-a arătat mie cine sunt şi care mi-ar fi măsura mea… Eu sunt un copil născut târziu, cu părinţi vârstnici. […] Părinţii mei n-au vrut să mă aibă, n-au vrut să mai aibă un copil, aveau pe sora mea, care era cu 13 ani mai mare ca mine. [Dar] părinţii mei au trebuit să plece şi au ajuns pentru prima dată în Iaşi. Lucrau la Direcţia Generală a Căilor Ferate din Bucureşti, [tata] conducea o direcţie. Şi când s-a încheiat pace separată cu nemţii şi autorităţile au trebuit să plece la Iaşi, a plecat şi această direcţie şi a trebuit să plece şi el. […] Şi au ajuns la Iaşi.
Despre Iaşiul… aţi citit de Cezar Petrescu, La paradis general?.. La paradis general. [Miss România] de Cezar Petrescu este povestea unui avocat din Bucureşti care a venit la Iaşi, dinainte de război, pentru o moştenire. Şi acolo a intrat într-un cerc de băutori – nu de beţivi! – şi n-a mai plecat de acolo. La paradis general e o cârciumă… această instituţie care se numeşte cârciumă – acuma se numeşte bistro! – a fost foarte importantă cândva în viaţa spirituală, literară, a noastră. Şi La paradis general era o cârciumă pe care o ţinea bineînţeles un ovrei care se numea Solomonică şi avea această firmă, cu subtitlul „Cu vinuri vechi şi 9„, pentru că pictorul, fiind un amator, n-a mai avut loc să scrie cu litere şi a pus cifra 9 – asta a existat! Asta a existat la Iaşi…
Şi când au dat amândoi părinţii mei de atmosfera asta, au găsit valenţe pe care le aveau adormite sau dispărute. Şi aşa am venit eu [pe lume], eu am fost pretextul. Cauza a fost acel atunci… Pentru că mama mi-a povestit câte metode empirice a folosit ca să mă întoarcă din drum, inclusiv săritul de pe mese, dar eu m-am ţinut bine. […] Bineînţeles că atunci când am venit pe lume, am fost primit cum trebuie şi copilăria mea s-a desfăşurat la Iaşi, cu copiii lui Ionel Teodoreanu, cu copiii lui Mihai Sadoveanu, nu mai spun de ceilalţi… nu mai vorbesc, la şcoală! Am intrat în şcoală, la Liceul Inernat din Iaşi, al cărui bursier şi absolvent am fost, şi ăsta e primul meu titlu… […]
Liceul Internat a fost o familie. Aşteptam sâmbăta… eu am fost intern, din cauză că am fost bursier şi mama a ţinut foarte mult să fiu intern, că, poate nu vă vine să credeţi, dar eu am fost un copil nebun, nu stăteam o clipă locului. Şi a vrut să fiu intern. Cât am plâns eu în anul ăla, când m-am dus acolo, am plâns pentru toată viaţa! [… ] Exista înainte de Primul Război Mondial un sistem de selecţie care nu mai există acuma. Astăzi trăim într-o lume […] cu alt fel de a pricepe lucrurile. Pe vremea aceea, eu am avut colegi doi copii de la ţară, veniţi cu iţari şi cu… etc, […] erau trimişi probabil prin direcţiile judeţene, doi colegi veniţi dintr-un sat din Basarabia. Şi-mi aduc aminte… noi am făcut şi o orchestră simfonică, şi se căutau elemente pentru orchestră, pentru vioară, pentru contrabas. Şi scena pe care v-o povestesc, acuma o văd: intră şeful pedagog la noi, într-o seară, şi spune: „Secară şi Roşca„, aşa-i chema, „să fie la contrabas„ – la contrabas, pentru că nu se ducea nimeni la contrabas! […]
Liceul Internat şi-a păstrat o anumită structură, pentru că o serie întreagă de oameni, n-am cum să-i menţionez acuma, au fost elevi ai Liceului Internat din Iaşi. Eu am fost coleg – era cu un an mai mic – cu Beligan care a fost realmente un şef de promoţie autentic. […] Aveam uniforme de pe la un liceu din Viena: era uniforma neagră, închisă la gât, cu broderie pe guler, pe o parte „L.I.„ şi pe altă parte numărul de ordine. […] Şi, după ce am absolvit Liceul Internat din Iaşi, tatăl meu a ieşit la pensie, ne-am mutat la Bucureşti. Şi eu am făcut Facultatea de Drept din Bucureşti.”
[Interviu de Mariana Conovici, 2002]
