Interviu vicepresedinte LPF – Robert Pongracz
România nu a făcut nimic pentru organizarea meciurilor care i-au fost atribuite la EURO 2020. În doi ani, de cînd UEFA a luat decizia să repartizeze patru partide țării noastre, nici măcar nu s-a început construcția de stadioane, metrou și autostrăzi la care s-au angajat autoritățile. În aceste condiții, nu este exclus să ne trezim cu scrisori de amenințare de la forul European, spune vicepreședintele LPF, Robert Pongracz. Acesta este nemultumit ca politicienii se afiseaza in tricoul echipei nationale doar la bine si uita sa treaca la fapte concrete pentru dezvoltarea infrastructurii fotbalistice.
Robert Pongracz cunoaște foarte bine modul de lucru al UEFA, unde a activat mulți ani ca venue director la meciuri din Liga Campionilor și Europa League. Actualul vicepreședinte al LPF nu ar fi surprins ca autoritățile de la București să se trezească în curînd cu scrisori ultimative din partea forului European, pentru lipsa de acțiuni în asigurarea infrastucturii. Oficialiul LPF face un apel la politicieni sa ia masuri pentru remedierea situatiei.
„Eu cred că o să-l facem românește, pe ultima sută de metri, o să vină o scrisoare de la UEFA, că vă luăm meciurile și o să facem totul ce este posibil”
Nici măcar amenințările de la UEFA nu vor schimba mentalitatea guvernanților de la București, crede oficialul român. Fotbalul nu este in mod oficial prioritate pe strategia MTS pana in 2032 (Strategia Nationala pentru Sport si Tineret in Romania 2016-2032), iar EURO 2020 pare pierdut in ceata in acest context.
„Tot ce o să se facă pentru campionatul ăsta o să se facă în stress, o să se facă numai pentru un scop, să nu pierdem organizarea, tu cînd construiești trebuie să te gîndești mă, ce folos o să îi dau după ce se termină acest evenimen”t.
Situația Arenei Naționale este una deosebită, după ce mândria Bucureștiului a fost închisă cîteva luni, în urma tragediei de la clubul Colectiv. În cei 4 ani de cînd a găzduit finala Europa League, stadionul de 55.000 de locuri nu numai că nu a evoluat, ba dimpotrivă.
„Eu nu pot să înțeleg cum se poate ca un stadion ca Național Arena să fie blocat luni de zile dintr-o cauză birocratică, că lipsește o hîrtie, adică sunt niște chestii ridicole care se întîmplă la ora actuală . Și este trist… ai un stadion de 5 stele, unde s-a făcut o finală europeană, și nu scoți bani de la el. Stadionul ăsta ar trebui, ca cel din Frankfurt, să aibă evenimente în fiecare săptămână”.