Jens Stoltenberg a declarat că statele membre NATO au decis prezenţa a patru batalioane în cele trei ţări baltice şi în Polonia

Liderii statelor membre ale NATO vor decide la summitul de la Varşovia de la sfârşitul acestei săptămâni o prezenţă întărită în sud-est prin transformarea unei brigăzi româneşti într-o forţă multinaţională, a anunţat astăzi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Într-o conferinţă de presă la Cartierul NATO din Bruxelles, Stoltenberg a declarat că statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice au decis prezenţa a patru batalioane în cele trei ţări baltice şi în Polonia. După cum ne-a transmis corespondenta noastră Cerasela Rădulescu, oficialul NATO a amintit că după summitul de la Varşovia va avea loc şi Consiliul NATO-Rusia. Pe agenda reuniunii se va afla şi situaţia cheltuielilor statelor membre pentru apărare. Potrivit documentului publicat astăzi apar state precum Belgia, care a scăzut contribuţia la bugetul apărării raportat la Produsul Intern Brut, în timp ce România se află printre cele care au crescut această contribuţie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iulie)