„Toţi oamenii răzbună mai curând jignirile aduse lor, decât pe cele aduse lui Dumnezeu.” – Jan Hus
La 6 iulie 1415, teologul reformator ceh Jan Hus a fost declarat eretic şi condamnat de Biserica Catolică la arderea pe rug pentru ideile sale anti-papale. Cu o sută de ani înainte de Martin Luther, Jan Hus plantase sămânţa Reformei protestante. Erou naţional al poporului ceh, iniţiator şi conducător al mişcării populare husite, creator al limbii literare cehe, Jan Hus a fost ars pe rug împreună cu manuscrisele sale, cenuşa fiindu-i împrăştiată în râul Rin. Execuţia lui Hus şi prigoana declanşată împotriva adepţilor săi a fost una din cauzele directe ale declanşării Războaielor husite (1419 – 1436).
Jan Hus s-a născut în târguşorul Husinec, în anul 1371, într-o familie săracă de cărăuşi. Cu toate că provenea dintr-o familie modestă, Jan Hus a urmat şcoala în Prahatice şi, din anul 1386, a studiat la prestigioasa Universitate Karl (Carol) din Praga (cea mai veche universitate cehă şi prima universitate germană), obţinând la absolvire gradul de „Magister Artium”.
În 1402, devine profesor cu funcţia de rector la Universitatea din Praga, unde a predat teologie şi filosofie între 1409 – 1410. Jan Hus a reuşit să-l convingă pe regele Wenzel să aprobe Decretul Kuttenberg care permitea înscrierea cehilor la Universitatea Karl (Carol). Astfel, se întărea poziţia cehă în raport cu germanii la Universitatea din Praga. În acel timp, Boemia aparţinea de Sfântul Imperiu Romano-Catolic şi avea o populaţie majoritară de naţionalitate cehă. Tensiunea dintre naţionalităţile germane şi cehe se amplifică atunci când 1.000 de studenţi şi mulţi profesori germani părăsesc Praga după aprobarea în 1409 a „Decretului Kuttenberg” şi stabilesc „Universitatea Leipzig”, ceea ce a lezat prestigiul Universităţii din Praga, renumită în Europa din acea perioadă.
Jan Hus a fost influenţat de operele profesorului de teologie John Wycliff, din Oxford, care aduceau critici la adresa clerului din Anglia, îndemnat să renunţe la bogăţia lumească şi la puterea politică pentru o viaţă modestă şi morală.
Hus a criticat lăcomia şi viaţa de desfrâu a clerului, proprietăţile şi avuţiile lumeşti ale Bisericii. A luptat neobosit şi înflăcărat pentru reformarea Bisericii, a militat pentru libertatea gândirii şi introducerea limbii cehe în slujbele bisericeşti, recunoscând numai Biblia ca autoritate supremă în credinţa creştină. Jan Hus nu a acceptat teza conform căreia Papa „nu greşeşte”.
Din 1402, predicile lui Hus în Capela Betlehem din Praga au fost în limba cehă, la fel şi cântecele corale din timpul slujbei. Jan Hus a devenit foarte popular, fiind şi preotul reginei. Hus a predicat despre o viaţă severă, morală şi plină de virtuozitate, condamnând uşurinţa, luxul şi moda. Aceste opinii au determinat nemulţumirea printre meseriaşii şi negustorii care trăiau de pe urma acestor excese.
Învăţătura lui Hus, dezvoltată într-o serie de lucrări, mergea mult mai departe decât teoriile de reformă ale predecesorilor săi în privinţa contestării dogmelor catolice. Hus proclama Biserica Catolică ca “necreştină”, nu recunoştea nimic din ceea ce nu era confirmat prin “Sfânta Scriptură” şi admitea că în ceea ce priveşte sensul Scripturii, fiecare credincios are dreptul, în problemele de credinţă, să se călăuzească după propria sa interpretare. Revendicările exprimate în învăţătura lui Hus aveau un caracter burghez, însă pe măsura ascuţirii luptei de clasă în ţară, Hus a criticat Biserica Catolică tot mai aspru şi mai neînduplecat.
Privită în general, învăţătura lui Hus cuprindea atât revendicările plebei, cât şi pe cele ale ţăranilor. În timpul lui Hus se aflau în Praga şi propovăduitori care exprimau direct interesele plebei. Ei cereau ca pământurile bisericeşti să fie confiscate imediat şi să fie împărţite săracilor. De asemenea, şi predicatorii anonimi din sectele populare eretice făceau o continuă propagandă revoluţionară.
Aflând de conţinutul predicilor lui, în anul 1408, episcopul din Praga i-a suspendat dreptul de a predica şi i-a interzis slujbele religioase. Jan Hus nu a respectat aceste interdicţii, iar în predicile sale a criticat mai departe papalitatea şi clerul, reuşind într-un timp scurt să obţină simpatia majorităţii populaţiei din Boemia.
Pentru a obţine sprijin, episcopul din Praga a obţinut o bulă papală, la 9 mai 1410, care pretindea ca lucrările lui Wycliff să fie înmânate episcopului şi care interzicea predicile în afara bisericii. Din ordinul episcopului, au fost arse peste 200 din manuscrisele lui Wycliff. Jan Hus a fost denunţat Romei. Reprezentanţi ai lui Hus la Roma au încercat zadarnic să-i apere ideile. În 1410, Papa Ioan al XXIII-lea l-a excomunicat, iar în 1411 acesta a fost alungat din Praga, ceea ce a provocat nemulţumiri şi revolte în oraş. Prin protejarea lui de către rege şi datorită revoltelor populare, Jan Hus a putut predica încă un an. El a condamnat cruciadele şi bula papală prin care iertarea păcatelor se realiza plătind bani Bisericii. În cele din urmă, Jan Hus a fost nevoit să se refugieze în afara oraşului.
Fiindcă Hus nu se prezentase în faţa papei, acesta l-a judecat şi l-a condamnat, iar oraşul Praga a fost pus sub anatemă. Catolicii erau învăţaţi că papa deţine cheile cerului şi ale iadului, că regiunea anatemizată va fi lipsită de binecuvântări, că cei ce mor sunt excluşi de la fericire, până când papa va găsi de cuviinţă să ridice anatema. În tot acest timp, bisericile erau închise, serviciile divine erau suspendate, cununiile erau oficiate în curtea bisericii, iar morţii nu se îngropau în cimitir, ci pe câmp. Când trimişii papei au adus această sentinţă la Praga, oraşul s-a cutremurat. Hus a fost socotit cauza tuturor nenorocirilor. Numărul celor ce cereau ca Hus să fie predat papei creştea acum din zi în zi.
Jan Hus s-a refugiat în perioada 1412-1414 în Ziegenburg, în Boemia de sud şi în cetatea Krakovec, din Boemia centrală.
În perioada refugiului său, Jan Hus a scris mai multe lucrări în limba cehă, instituind reguli pentru o limbă literară, contribuind la traducerea Bibliei şi a Vechiului Testament (1413) în lucrarea Postila.
Atunci când Papa Ioan al XXIII-lea a pornit o nouă cruciadă împotriva oraşului şi a promis iertarea păcatelor celor care participă la această cruciadă, Jan Hus a criticat această activitate, iar la Praga au izbucnit noi revolte. Jan Hus a străbătut Boemia ca predicator, iar mase mari de cehi i s-au alăturat. Concret, Hus revendica separarea Bisericii Cehe de biserica Regatului German (în Sfântul Imperiu Romano-German era şi un rege german alături de împărat) şi drepturi mai largi în folosirea limbii cehe.
În 1413, Jan Hus a scris lucrarea De Ecclesia (Despre Biserică), prin care îşi exprima părerea sa despre ierarhia bisericească. Jan Hus susţinea că numai Isus poate să fie călăuzitor şi conducător în credinţă. Această afirmaţie a fost citată de acuzatorii lui la Konstanz, la procesul ce i-a fost intentat de un Consiliu catolic. Regele german Sigismund i-a asigurat lui Jan Hus drum liber, promisiune atestată la 18 octombrie 1414 printr-o scrisoare oficială. Jan Hus s-a hotărât să-şi prezinte ideile în faţa reprezentanţilor clerului şi să se apere singur. Însă la data de 3 noiembrie 1414, când Jan Hus a sosit în Konstanz, a fost imediat arestat. A fost încarcerat în cetatea Gottlieben, pe Rin, unde a fost înfometat şi legat în lanţuri de un perete în apropierea gropii latrinei.
La 4 mai 1415, Consiliul din Konstanz l-a excomunicat pe Wycliff şi lucrările sale au fost arse; dat fiind că Wycliff murise cu 30 de ani în urmă, osemintele lui au fost şi ele arse. Jan Hus a fost adus la mânăstirea franciscană pe 5 iunie 1415, unde şi-a petrecut ultimele săptămâni de viaţă. A fost interogat şi a avut ocazia să-şi apere ideile. I s-a pretins să-şi retragă şi să dezmintă toate afirmaţiile eretice, dar a refuzat în mod repetat.
La 6 iulie 1415, Jan Hus a fost ars pe rug la Konstanz împreună cu manuscrisele sale, cenuşa sa fiind împrăştiată în Rin. Astăzi, o piatră funerară aminteşte locul execuţiei.
Execuţia lui Jan Hus s-a făcut sub conducerea lui Friedrich I de Brandenburg, mai târziu prinţ von Brandenburg, strămoşul regilor prusaci din familia Hohenzollern.
În scrisoarea de rămas-bun către prieteni, Jan Hus scria: „Mă bucură faptul că totuşi au trebuit să citească cărţile mele şi că, în speranţa că vor găsi ceva necurat, le-au citit mai sârguincios decât pe Sfânta Scriptură.”
După moartea sa, în perioada 1420 – 1434, au izbucnit Războaiele Husite, numite şi Războaiele Boemiene, în care au fost implicaţi discipolii lui Jan Hus din Boemia.
Facţiunile husite unite şi-au formulat cererile într-o petiţie cunoscută ca „cele patru articole de la Praga”:
1.Cuvântul Domnului va fi propovăduit şi făcut cunoscut în Regatul Boemiei în mod liber şi într-o manieră sistematică de către preoţii lui Dumnezeu.
2.Taina Sfintei Ruperi a Pâinii va fi administrată în mod liber în cele două moduri, a pâinii şi vinului, tuturor credincioşilor întru Hristos care nu sunt excluşi de la sacramente de păcate morale, în conformitate cu poruncile Mântuitorului nostru.
3.Puterea lumească asupra bogăţiilor şi bunurilor pământeşti pe care clericii le posedă în contradicţie cu preceptele lui Isus Cristos, spre paguba cinurilor lor şi în detrimentul ramurii seculare, vor fi luate şi retrase de la ei, iar clericii vor fi reîntorşi la legea evanghelică şi la viaţa apostolică pe care au urmat-o Hristos şi apostolii Săi.
4.Toate păcatele morale, toate dezordinile publice în particular, care sunt contrare legilor lui Dumnezeu, vor fi judicios şi la timp interzise şi distruse de cei care au această datorie în toate rangurile sociale.
Ostilităţile au continuat însă până pe 5 iulie 1436, când o înţelegere a fost acceptată în mod oficial şi semnată la Jihlava, în Moravia, de regele Sigismund, de delegaţii husiţi şi de reprezentanţii Bisericii Catolice, care se temeau că, în lipsa unui acord de pace, astfel de mişcări vor izbucni şi în alte regate.
Acest acord, bazat în mare parte „articolele de la Praga” declara că:
1. Sfânta Împărtăşanie va fi dată în mod liber tuturor creştinilor din Boemia şi Moravia şi celorlalţi care aderă la credinţa acestor două ţări.
2.Toate păcatele morale vor fi pedepsite şi stârpite de cei a căror sarcină este să facă aşa ceva.
3.Cuvântul Domnului va fi predicat liber şi într-o manieră sistematică de preoţii Domnului şi de diaconii vrednici.
4.Preoţii, în timpul în care vor fi în slujba Domnului, nu vor pretinde nicio stăpânire asupra posesiunilor lumeşti.
Documentarea: Bianca Ioniţă
