Asasinarea, la Kiev, a cunoscutului jurnalist Pavel Şeremet pune sub semnul îndoielii starea democraţiei şi a libertăţii cuvântului în Ucraina – a declarat jurnaliştilor preşedintele Comitetului pentru problemele CSI, integrarea eurasiatică şi relaţiile cu compatrioţii al Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Leonid Sluţki. „Asasinarea lui Şeremet, oricare ar fi fost motivele care au stat la baza acesteia, pune, fără îndoială, sub semnul îndoielii libertatea cuvântului în Ucraina. Când jurnaliştii sunt împuşcaţi pe străzile Kievului nu se poate vorbi de nici un fel de democraţie, cu atât mai mult de faptul că aceasta este în conformitate cu standardele europene” – a subliniat Sluţki. Politicianul rus a apreciat ca cinică versiunea „amprentei ruseşti” în această crimă. „Ca întotdeauna, Kievul încearcă să acuze pe altcineva de ce este singur vinovat şi să învinuiască Rusia de toate greşelile sale. Sper ca organele de ordine ucrainene să facă toate eforturile pentru a-i găsi şi pedepsi nu doar pe cei care au executat, ci şi pe cei care au comandat asasinarea lui Şeremet şi nu vor căuta din nou mâna imaginară a Moscovei” – a afirmat preşedintele comitetului camerei inferioare a legislativului rus. Sluţki a transmis cele mai sincere condoleanţe rudelor şi celor apropiaţi jurnalistului ucis.
După cum reaminteşte Tass, cunoscutul jurnalist Pavel Şeremet a murit în această dimineaţă, în centrul Kievului. În automobilul în care se afla s-a declanşat un dispozitiv explozibil. Poliţia a calificat moartea jurnalistului ca crimă cu premeditare. În ultimii cinci ani Şeremet a locuit la Kiev, unde lucra la publicaţia „Ukrainskaia pravda” şi era crainic la postul de radio „Vesti”.
www.tass.ru – 20 iulie