Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reținut de DNA

Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naționale a României, a fost reținut, în această noapte, de DNA, pentru trafic de influență. Potrivit unor surse judiciare citate de redactorul nostru Mădălina Verman, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut, în timpul audierilor, că a discutat cu Sorin Ovidiu Vântu pe tema numirii, în 2008, a lui Liviu Mihaiu, în funcția de guvernator al Deltei Dunării. El ar fi spus, însă, că nu a primit bani. Suma despre care se vorbește în acest caz s-ar ridica la aproximativ două milioane de euro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie