Brașov, 10 august 2016 – Musica Barcensis continuă în al doilea weekend din august cu două concerte, unul de muzică de cameră, la Ghimbav și un concert vocal, la Prejmer.
Sâmbătă, 13 august, ora 18.00 , la Biserica Evanghelică din Ghimbav, clarinetistul Ciprian Dancu, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu își unesc experiența solistică și pe cea de muzică de cameră și prezintă publicului capodopere ale repertoriului cameral, într-un concert cu un program foarte atrăgător. Sunetul grav al violoncelului se va împleti delicat cu cel al clarinetului și al pianului, în lucrările lui Mozart, Beethoven și Glinka.
Duminică, 14 august, ora 17:00 , ne reîntoarcem în frumoasa Biserică Evanghelică Fortificată din Prejmer, monument UNESCO, cu un concert al Ansamblului vocal “Anatoly”.
Cei cinci muzicieni brașoveni – Andrada Mureşan (alto), Gabriel Baciu (tenor), Ciprian Cucu (tenor), Ciprian Ţuţu (bariton) şi Marius Modiga (bas) – au pregătit pentru această ocazie un program divers format în special din lucrări religioase, compoziții vocale ale unor compozitori români sau adaptări pentru cinci voci ale unor piese moderne și contemporane. Ansamblul va cânta în Biserică iar la final, de pe balconul zidului de fortificație.
Intrarea la ambele concerte este liberă.
Programul detaliat al concertelor și informații despre artiști și ansamblurile participante în ediția din acest an sunt afișate pe site-ul Fundației Forum ARTE la adresa: http://www.forumarte.ro/musica-barcensis/
Festivalul Musica Barcensis 2016 este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.
Organizatori: Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. România – Parohia Brașov și Bisericile Evanghelice din Bartolomeu, Codlea, Cristian, Ghimbav, Hărman, Prejmer, Râșnov, Sânpetru, Sf. Martin și Vulcan, Primăria Râșnov
Sponsori: Schaeffler România, Selgros Cash&Carry România, BIT Software, Preh România, Einschenk Instrumente Muzicale Brașov
Parteneri: Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” Braşov, Liceul de Artă „Plugor Sandor” Sf. Gheorghe, Alliance Française de Braşov, Asociația „Brașovul Pedalează”
Parteneri media: Radio România Muzical, RTT Braşov, Monitorul Expres, 24 FUN Braşov, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (Karpatenrundschau), MIX2 TV, Braşovul Tău, www.brasovultau.ro