Economia Italiei a stagnat în cel de-al doilea trimestru

Economia Italiei nu a crescut în perioada aprilie-iunie 2016, pe fondul dificultăţilor cu care ţara se confruntă în sectorul bancar. Rata creşterii Produsului Intern Brut a fost de zero procente în cel de-al doilea trimestru, faţă de un nivel de 0,3 procente înregistrat în primul trimestru al acestui an. Economia Germaniei a încetinit, de asemenea, în trimestrul doi, însă într-un ritm mult mai mic faţă de cel estimat. Cea mai mare economiei a Europei a crescut cu 0,4 procente, într-un ritm mai scăzut faţă de creşterea de 0,7 procente înregistrată în primele trei luni, însă peste estimările prognozate de 0,2 procente. În linii mari, o a doua estimare a Produsului Intern Brut din zona euro a confirmat că ritmul creşterii s-a înjumătăţit la 0,3 % faţă de cel de 0,6 % înregistrat în primul trimestru al anului, PIB-ul a scăzut în toate cele 28 de state ale Uniunii Europene, ajungând la un ritm de creştere de 0,4 procente faţă de 0,5 procente înregistrat între cele două trimestre. În Italia, analiştii au estimat un ritm de creştere a PIB-ului între 0,1 % şi 0,3%. Premierul italian Mario Renzi încearcă să reducă volumul „datoriilor toxice” din sectorul bancar, care înregistrează în prezent aproximativ 360 de miliarde de euro sub formă de credite neperformante. Monte dei Paschi di Siena, a treia instituţie bancară din Italia şi cel mai vechi creditor din lume, este împovărat cu credite neperformante acordate în sumă de 46,9 miliarde de euro. Un profesor de politici economice de la Universitatea Chieti-Pescara, Alberto Bagnai, a declarat că „nu există cale de soluţionare a problemelor bancare fără creştere economică. Dacă întreaga naţiune nu începe să câştige mai mult, nu-şi poate plăti datoriile, publice sau private.” Autorităţile guvernamentale estimează o creştere a economiei ţării de 1,2 procente până la finele anului. Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere însă ţinta de creştere economică de la 1,1 % la 1%. Noile date arată însă că ritmul creşterii economice în cele trei mari economii din zona euro – Germania, Franţa şi Italia – fie a încetinit, fie a stagnat complet în perioada dintre cele două trimestre. Franţa nu a înregistrat nicio creştere în intervalul dintre luna aprilie şi luna iunie, după ce PIB-ul a crescut cu 0,7 procente în primul trimestru, ca urmare a creşterii activităţii economice pe fondul desfăşurării turneului fotbalistic Euro 2016. Grecia, spre deosebire, a raportat o surprinzătoare creştere a PIB-ului cu 0,3 procente, faţă de scăderea cu 0,1 procente a economiei înregistrat în primul trimestru. Turiştii aleg destinaţiile greceşti şi spaniole în contextul instabilităţii din Turcia. Nikos Magginas, economist la Banca Naţională a Greciei, a declarat: „Cererea internă a fost, probabil, mai bună decât estimările făcute, datorită turismului. Cifrele indică o ascensiune a economiei în a doua jumătate a anului”. În Germania, exporturile şi cheltuielile cu consumul au fost mai puternice decât prognozele făcute, însă au scăzut investiţiile în construcţii şi utilaje.

(www.bbc.co.uk – 12 august)