Ministrul culturii, Corina Şuteu, a anunţat ieri, pe o reţea de socializare, că suma totală strânsă din donaţii pentru achiziţionarea operei „Cuminţenia Pământului” de Constantin Brâncuşi este de peste jumătate de milion de euro. E nevoie, însă, de 6 milioane de euro din donaţii publice pentru cumpărarea sculpturii până la sfârşitul lunii septembrie, care ar trebui să se alăture celor 5 milioane de euro pe care le va da Guvernul.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 august