Evoluţiile din spaţiul estic României îngrijorează, precum şi nesiguranţa tot mai mare din ţările occidentale, după cum reiese din comentariile presei internaţionale. Preşedintele Rusiei vizitează Crimeea unde organizează un Consiliu de Securitate, la numai câteva zile după ce Moscova susţine că a dejucat o serie de atentate ale armatei ucrainene pe teritoriul peninsulei anexate, anunţă Korrespondent, iar La Razon punctează: Putin ajunge în Crimeea în mijlocul escaladării tensiunii cu Ucraina. În Ucraina va fi introdusă legea marțială și va fi organizat un nou val de mobilizare militară, în cazul în care situația din estul și sudul ţării se va înrăutăți, a precizat preşedintele ucrainean citat de Korrespondent, şi a avertizat că nu exclude posibilitatea unei invazii ruseşti de mari proporţii. Din Crimeea, Vladimir Putin declară că nu va tăia relațiile cu Ucraina în urma presupusului complot al Kievului, reţine Russia Today. Însă ambasadorul Ucrainei în Germania cere armament pentru armata ucraineană ca urmare a escaladării conflictului ruso-ucrainean în peninsula Crimeea, menţionează Podrobnosti. The Moscow Times propune o viziune interesantă. Escaladarea militară din Ucraina ar purtea forţa mâna preşedintelui Erdogan pentru a decide de care parte se poziţionează, susţine publicaţia rusă şi adaugă: este o decizie care ar putea însemna sfârşitul poveştii de dragoste cu Rusia, pentru a doua oară. Şi în Republica Moldova apele par să se tulbure. Noile manevre militare ale regimului separatist au loc după ce agenţia oficială de la Tiraspol a anunţat că trupele transnistrene ar fi respins atacul unui inamic. Ambasadorul Ucrainei la Chişinău subliniază că Rusia trebuie să-şi retragă armamentul din Moldova, consemnează Timpul, iar Jurnal de Chişinău, sub titlul „Invazie şi insultă” opinează că „singurul atac pe care îl poate face însă armata Republicii Moldova în fața tancurilor și blindatelor ruso-transnistrene este atacul de cord”. În Turcia continuă arestările şi reţinerile, ajungându-se acum la diplomaţi, precizează Sega, iar Le Monde constată că epurarea se intensifică în sfera economică. The Independent remarcă avertismentul ONU pentru Turcia, potrivit căreia amplele epurări și arestări făcute de Ankara ar putea încălca dreptul internațional. Totuşi, Turcia îşi propune să adere la UE în 2023. Ambasadorul turc la comunitatea europeană a declarat pentru Die Welt că Turcia are în vedere ca evenimentul să se petreacă la aniversarea de 100 de ani de la crearea republicii turce. Răspunsul nu pare însă încărcat de optimism. Preşedintele Comisiei Europene susţine ferm că Turcia nu este pregătită să intre în UE, întrucât ţara eurasiatică nu îndeplineşte condiţiile de acces. Europa se confruntă la rândul său cu propriile probleme. În Franţa, un cetăţean tunisian a fost expulzat pentru că reprezenta o „ameninţare gravă” la adresa siguranţei publice, potrivit ministrului de interne, care a subliniat hotărârea ţării sale de a lupta împotriva terorismului, notează Le Figaro. Le Monde anunţă că la Strasbourg un pensionar evreu a fost atacat cu un cuţit, în timp ce agresorul striga Allah Akbar, iar Dernieres Nouvelles d’Alsace scrie despre o agresiune antisemită. În Germania, ministrul de interne face apel la interzicerea purtării voalului în locurile publice şi a motivat că burka nu aparţine Germaniei, precizează The Guardian. The Telegraph este de părere că „Angela Merkel este amăgită” şi continuă. „Cancelarul german și-a apărat politica pentru refugiaţi, insistând că nu există nici o legătură între noi veniți în Germania și terorism. Dar experiența dă alegătorilor germani motive de îndoială. Mai multe tipuri de atacuri recente din Europa au fost legate de refugiați. Imaginea crizei imigraţiei s-ar putea să fi influenţat votul pentru Brexit şi cu siguranţă au sprijinit avansul dreptei la urne. O politică a ușilor deschise privind migraţia este, deci, politic, autodistructivă. Angela Merkel este indusă în eroare dacă își închipuie că Germania poate susține acest ritm de schimbare”, concluzionează ziarul britanic.
RADOR (19 august) – Iulia Lăpădat