Un fost membru al forţelor Navy SEAL din Statele Unite, autor al unei relatări extrem de bine vândute, privind rolul său în operaţiunea soldată cu moartea liderului al-Qaeda, Osama bin Laden, a acceptat să renunţe la veniturile din vânzare, în valoare de câteva milioane de dolari, pentru că nu a avut aprobarea Pentagonului pentru a face publice acele informaţii. Matt Bissonnette a făcut parte dintr-o echipă mică de membri ai Forţelor speciale americane, care l-au atacat şi l-au ucis pe liderul reţelei teroriste al-Qaeda, la Abbottabad, în Pakistan, în urmă cu cinci ani. El a scris o carte intitulată „No Easy Day”, sub pseudonimul Mark Owen. Cartea, devenită best-seller, nu a fost aprobată de Pentagon, autorităţile americane acuzând autorul de divulgarea unor informaţii clasificate. Toate acuzaţiile vor fi anulate, însă, dacă instanţa va aproba o înţelegere prin care Matt Bissonnette ar urma să returneze suma de aproape şapte milioane de dolari, câştigată de pe urma vânzării cărţii, în 2012.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 august