1070 de studenţi de la Universitatea Politehnică Timişoara (UPT) au realizat astăzi un impresionant lanţ uman, de la biblioteca veche a Universităţii la cea nouă, care a fost inaugurată oficial astăzi. Studenţii s-au însirat pe o distanţă de mai multe străzi şi, în mod simbolic, au transmis din mână-n mână,100 de cărţi din vechea locaţie, în cea nouă. Ultima carte transmisă datează din 1914, aparţine marelui matematician Traian Lalescu, primul rector al Universităţii Politehnica Timişoara. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilelor UPT, la împlinirea a 96 de ani de existenţă. Noua bibliotecă este una dintre cele mai moderne din ţară, oferă posibilitatea consultării cărţilor la raft, redactarea de documente în spatiul IT, săli de lectură, de videoconferinţe, serviciu de autoîmprumut, spaţii de socializare şi acces wi-fi. Construcţia a început în urmă cu zece ani, iar investiţia se ridică la circa 80 milioane de lei, transmite corespondentul RRA, Alina Bujancă.
RADOR (12 noiembrie)