Autorităţile din Singapore au confirmat duminică alte 27 de cazuri de infecţie cu virusul Zika, transmis de populaţiile locale de ţânţari. Numărul cazurilor a crescut astfel la 242. Infecţia cu virusul Zika provoacă microcefalie la feţii femeilor gravide, primul caz fiind înregistrat în Brazilia, unde la ora actuală sunt confirmate 1.800 de cazuri de microcefalie. Infecţia cu virusul Zika la adulţi este pusă în conexiune cu mai multe afecţiuni neurologice, printre care şi sindromul neurologic foarte rar, numit Guillain-Barre. Virusul Zika a fost identificat în 1947 în Uganda şi a fost total necunoscut în America până în 2014.
REUTERS – 4 septembrie