Grupul de firme selectat pentru construirea tronsonului Borş – Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania trebuie să înceapă lucrările în două săptămâni, a declarat ministrul român al transporturilor după o analiză efectuată recent la faţa locului. Dacă până pe 15 septembrie lucrările nu vor fi începute pe tronsonul de la frontiera ungaro-română şi până la Suplacu de Barcău, ar putea fi chiar reziliat contracul încheiat cu consorţiul spaniolo-român, selectat anul trecut, în mai, a precizat Sorin Buşe. Potrivit ediţiei de luni a ziarului de limbă maghiară Krónika, ministrul transporturilor a afirmat că nu există nici un motiv pentru întârzierea lucrărilor. Pe 26 august, la Dubrovnik, Sorin Buşe a stabilit cu ministrul ungar de externe Péter Szijjártó că în 2018 autostrada va ajunge, atât pe partea ungară, cât şi pe partea română, la frontierele de stat, iar autostrada M4 din Ungaria se va conecta cu autostrada A3, din România. Pentru realizarea acestei conectări trebuie să se construiască tronsonul Bors-Suplacu de Barcău. Pe acest tronson, cu o lungime de 60 de kilometri, lucrările de construcţie au fost începute de firma Bechtel. Firma americană a finalizat lucrările într-un procent de 50%, însă Guvernul Românii a reziliat contractul în 2013. Licitaţia lansată pentru finalizarea lucrărilor a fost câştigată în aprilie 2015 de un consorţiu format din companiile spaniole Corsan AS şi Corviam Construccion SA, precum şi din firmele româneşti Consinit SRL, Road Consulting & Design Solution SRL şi a Via Design SRL. Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a emis în iunie 2015 un ordin pentru finalizarea lucrărilor, dar până acum nu au fost începute lucrările de construcţie la tronsonul amintit. Potrivit comunicatului Ministerului Transporturilor, ultima variantă a proiectului tehnic, respectiv a documentaţiei care este necesară pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie, a fost înaintată spre aprobare Ministerului Transporturilor la începutul lunii august a acestui an. Conform contractului, consorţiul româno-spaniol are la dispoziţie 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor de proiectare şi de construcţie, şi după predarea lucrării trebuie să îşi asume o garanţie de 30 de luni. Grupul de firme din Spania a făcut o ofertă de 701 de milioane de lei, fără TVA. Pentru construirea autostrăzii Transilvania, între Braşov şi Borş, cu o lungime de 415 de kilometri, Guvernul român a semnat un acord în 2003 cu firma americană Bechtel, dar din cauză că au fost construiţi doar 52 de kilometri de drum între Gilău şi Câmpia Turzii, părţile au reziliat de comun acord contractul. Autorităţile au lansat din nou caietul de sarcini pentru construirea a mai multor tronsoane.
(MTI – 5 septembrie)