Rezultate parțiale ale alegerilor parlamentare anticipate din Croația

Alegerile parlamentare anticipate de duminică, 11 septembrie, nu au adus nicio modificare în raportul de forțe de pe scena politică croată. Partidul conservator Uniunea Democrată Croată (HDZ) este câștigătorul real și, potrivit declarației liderului său, Andrej Plenkovic, HDZ va elabora rapid platforma de negociere pentru formarea noului executiv. Potrivit declarațiilor reprezentanților HDZ, lista independentă Most va fi invitată la guvernare, însă liderul Most, Bozo Petrov, nu s-a pronunțat dacă dorește o alianță post electorală cu HDZ sau cu Coaliția Populară, formată în jurul Partidul Social Democrat (SDP). Câștigătoarea morală a acestor alegeri este mișcarea civică Zivi zid (Zidul viu) cu opt mandate, însă liderii săi au transmis că nu vor intra la guvernare, indiferent de cine va forma guvernul. După comunicarea rezultatelor preliminare, în baza numărării a 70% din voturi, liderul SDP, Zoran Milanovic, a transmis că rămâne deschis pentru discuții cu toate partidele. Presa croată aștepta demisia lui Milanovic din funcția de președinte SDP, însă acesta a declarat că așteaptă rezultatele finale și a remarcat că la alegerile de duminică prezența la vot a fost cu 10% mai mică decât la alegerile anterioare, organizate în noiembrie 2015. Milanovic a subliniat că, în ultimele opt luni, Croația a avut un guvern instabil și destructiv, că SDP a făcut totul pentru schimbare, dar este evident că nu a fost suficient. Liderul Most a transmis că nu se va „tocmi”, că nu va renunța la cele șapte condiții prezentate încă din campania electorală partidelor de stânga și dreapta pentru formarea unei coaliții postelectorale în vederea formării noului guvern croat. Andrej Plenkovic, după ce a anunțat victoria HDZ, a transmis că va discuta cu toate partidele care au programe apropiate de partidul său. „Viitorul guvern croat va fi de orientare europeană și trebuie să fie stabil în beneficiul tuturor cetățenilor Croației” – a firmat Plenkovic. Potrivit datelor Comisiei Electorale de Stat, la alegerile de duminică HDZ a obținut 61 de mandate, SDP 54 de mandate, Most s-a plasat pe locul trei cu 12 mandate, iar Zivi Zid a obținut opt mandate din totalul de 151 de mandate.

(www.tanjug.rs – 12 septembrie)