Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor fi şi astăzi protagonişti în cadrul Turneului „Vioara lui Enescu”, eveniment care ajunge la Piteşti. Melomanii sunt aşteptaţi diseară de la ora 19:00 în Sala Filarmonicii din oraş. Acest proiect al Radio România s-a aflat ieri la Slatina. Turneul se află, anul acesta, la cea de-a 5-a ediţie. Gabriel Croitoru şi Horia Mihail sunt însoţiţi în periplul lor prin satele şi oraşele României de vioara Guarnieri, ce i-a aparţinut lui George Enescu şi care este pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional „George Enescu”, în patrimoniul căruia se află.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 septembrie)